Papa Francisc a vorbit miercuri, 5 iunie, în timpul audienţei sale generale pe care o acordă săptămânal la Vatican, despre vizita apostolică pe care a efectuat-o în România în perioada 31 mai – 2 iunie, informează vaticannews.va.
„Dragi fraţi şi surori: Recenta mea vizită apostolică în România a avut ca temă sintagma ‘Să mergem împreună’. Îmi exprim încă o dată recunoştinţa faţă de preşedintele şi prim-ministrul din România, faţă de autorităţile civile şi ecleziastice şi faţă de toţi aceia care au colaborat pentru a face posibilă această vizită. Înainte de toate, mă gândesc la Dumnezeul nostru Atotputernic, care i-a permis urmaşului Sfântului Petru să revină în această ţară, la 20 de ani după Ioan Paul al II-lea”, a declarat papa Francisc.
„Motto-ul vizitei a fost deosebit de evident într-o varietate de întruniri, care au arătat importanţa pe care o are pentru creştini şi pentru toţi cetăţenii faptul de ‘a merge împreună’ înspre fraternitate şi armonie. Cu mare recunoştinţă îmi amintesc întâlnirea plină de căldură pe care am avut-o cu Patriarhul Daniel şi cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în timpul căreia am reînnoit angajamentul Bisericii Catolice de a merge împreună către o unitate deplină a bisericii”, a adăugat liderul de la Vatican.
„Cele trei oficieri ale Sfintei Slujbe au adus împreună diversele ramuri ale comunităţii catolice şi s-au încheiat cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici. Fiecare dintre aceşti martiri a fost un martor al libertăţii şi milei aduse de Evanghelie. Deosebit de bucuroasă a fost întâlnirea mea cu familiile şi cu oamenii tineri. În final, în timpul vizitei mele în comunitatea romă, am reiterat apelul pe care l-am lansat împotriva oricărei forme de discriminare şi de respectare a tuturor oamenilor. Să ne rugăm cu toţii pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze din abundenţă România şi Biserica din acea ţară”, a mai spus papa Francisc.