Pasagerii unei curse WizzAir de pe ruta Bucureşti – Catania au trecut prin clipe de groază după ce aeronava a trecut printr-o zonă cu turbulenţe, mai multe persoane suferind atacuri de panică, relatează cotidianul adevărul.ro.
Potrivit unui comunicat al companiei WizzAir, avionul nu a întâmpinat probleme tehnice, dar a fost nevoit „să menţină altitudinea înainte de aterizare pe Aeroportul Catania”, din cauză că pista era inspectată pentru că un alt avion ar fi lovit o pasăre.
Turnul de cotrol al aeroportului din Catania a solicitat piloților zborului Wizz Air W3251 de la Otopeni la Catania să mențină altitudinea deasupra aeroportului înainte de aterizare, în condițiile în care pista era inspectată din cauza unui impact cu o pasăre a unei alte aeronave.
Radu, un pasager al cursei, a povestit într-o intervenție la Antena 3: „Cam cu 20-30 de minute înainte de aterizare au început turbulențele. Până aici nimic neobișnuit. Dar înainte de aterizare, pilotul a avut un anunț în care pomenea de „bird strike” (aparatul a lovit o pasăre, n.r.) și că mai rămânem circa 10-15 minute în aer”.
Potrivit acestuia, mulți dintre călători s-au panicat, iar doi dintre aceștia au leșinat, având nevoie de îngrijiri.
„S-a creat panică în avion. Două persoane care au leșinat au fost întinse pe jos de către pasageri și de către personal”, a relatat el, explicând ca situația a durat aproximativ 20-25 de minute, timp în care călătorii erau foarte speriați.
Compania WizzAir comunică în legătură cu cele întâmplate:
„Zborului Wizz Air W3251 de la Otopeni la Catania, din 20 septembrie, i s-a solicitat de turnul de control să menţină altitudinea deasupra Aeroportului Catania înainte de aterizare, în condiţiile în care pista era inspectată din cauza unui posibil impact cu o pasăre a unei alte aeronave. În timpul aşteptării, zborul a experimentat turbulenţe iar doi pasageri au avut atac de panică. După ce aeronava a aterizat în siguranţă, echipajul a solicitat asistenţa personalului medical pentru pasagerii afectaţi. Debarcarea a continuat normal după ce a fost acordată asistenţa medicală şi echipajul a urmat procedurile standard pentru a asigura binele tuturor pasagerilor. Deşi cauzele situaţiei au fost independente de companie, echipajul a făcut eforturi pentru a se asigura că întârzierea şi impactul asupra pasagerilor să fie minime“, precizează WizzAir într-un comunicat.