O mamă a vrut să-și ucidă copilul de 3 ani cu ajutorul unui asasin: „Îți dau 3.000 de dolari”

- Conținut sponsorizat -

O tânără mamă din Florida, SUA, a încercat să angajeze un asasin pentru a-și ucide propriul copil, printr-o schemă neobișnuită care a condus la arestarea ei.

Jazmin Paez, în vârstă de 18 ani, a fost arestată după ce a încercat să angajeze un criminal pentru a-și ucide fiul în vârstă de numai 3 ani, folosind site-ul RentAHitman.com („Închiriază un asasin”), relatează New York Post.

În mod ironic, site-ul web, al cărui nume se traduce literalmente prin „Închiriază un asasin”, este de fapt un site-parodie și are un certificat de autenticitate.

Femeia, convinsă că se adresa unui asasin adevărat a trimis către site fotografii cu fiul său și locul exact unde putea fi găsit.

1200-202307209290 (9)
Jazmin Paez

Ea a fost de acord să-i plătească asasinului „contractat” suma de 3.000 de dolari pentru uciderea fiului său, nefiind conștientă că de fapt discuta cu investigatorii.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După ce au asociat adresa IP cu locuința femeii și au vorbit cu bunica copilului – care a constatat că nepotul său era să devină ținta unui asasin – autoritățile au intervenit și au arestat-o pe mamă.

Jazmin Paez este acum acuzată de instigare la crimă de gradul întâi și de gradul al treilea prin utilizarea unui dispozitiv de comunicare în scopuri ilegale.

Site-ul RentAHitman.com a fost inițial creat în 2005 pentru a promova o afacere de securitate cibernetică, dar care nu a demarat niciodată.

Cu toate acestea, de atunci, din cauza denumirii sale, a primit o serie de cereri pentru comiterea unor asasinate.

În cele din urmă, administratorul site-ului web, Robert Innes, l-a transformat într-o parodie, cu recenzii false ale clienților, un formular de acceptare a serviciului și o cerere pentru a deveni un criminal angajat.

- Continuarea după publicitate -

Bărbatul a spus că cererile mamei erau „prea specifice și urgente”. „Mi-am dat seama că era ceva serios și că trebuie să mă adresez imediat poliției”, a spus el pentru NBC Miami.

Site-ul web a dus la arestarea mai multor persoane de-a lungul anilor, cel mai recent în urmă cu doar o lună.

Robert Innes a declarat pentru Washington Post că site-ul său este plin de „easter eggs” (conținut ascuns pe care utilizatorii îl pot descoperi prin intermediul unor detalii specifice), precum testimoniale false și reclame ciudate; acestea ar trebui să ofere un indiciu clar că nu este vorba de un serviciu serios. Cu toate acestea, el continuă să primească sute de cereri pe zi.