Muncitori români plătiți cu 2 euro pe oră la o fermă de oi din sudul Italiei. Anchetă de amploare a autorităților italiene

- Conținut sponsorizat -

Muncă la negru și exploatare în provinciile Palermo, Agrigento și Trapani din sudul Italiei.

Carabinierii de la Inspectoratul Muncii din Palermo, Sicilia, au găsit 44 de muncitori la negru pe câmpurile din Camporeale, Contessa Entellina și Poggioreale, Bivona, Menfi, Licata Campobello, Sambuca din Sicilia, Santa Margherita Belice și Cammarata și Marsala. Au fost impuse sancțiuni și amenzi pentru un total de 145.000 de euro pentru evaziune și muncă la negru și au fost denunțați 6 fermieri italieni.

A fost denunțat și pus la dispoziția organelor de anchetă proprietarul unei ferme de animale din Marsala, provincia Trapani din sudul Italiei, care profita de starea de necesitate a doi muncitori români

Acesta, este acuzat de către poliție de evaziune fiscală și exploatarea muncitorilor. Primele controale ale organelor de poliție demonstrează că fermierul italian nu este înscris la Institutul Național de Previdență Socială (INPS) iar afacerea sa nu era înregistrată la Camera de Comerț din Trapani.

La ferma de oi a italianului au fost descoperiți doi muncitori români fără nici un contract de muncă, fără controale de sănătate, fără drepturi, care munceau cu o plată de 2 euro pe oră. După cum au descoperit polițiștii, fermierul italian în vârstă de 51 ani le asigura ospitalitate în incinta fermei sale, profitând astfel de starea de necesitate a românilor și de a-i obliga să muncească 11 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână din 7. Cotidianul Marsala News afirmă că fermierul italian le-ar fi dat să mănânce produse alimentare avariate.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Am găsit deficiențe grave în igiena și siguranța la locul de muncă” explică comandantul poliției provinciale din Trapani, ”mai ales în ceea ce privește neefectuarea examenelor medicale ale românilor angajați ilegal, și care lucrau cu produse alimentare destinate consumului local. În acest sens, am avizat unitatea sanitară competentă ASL în vederea efectuării unor controale adecvate și suplimentare”.

Pentru fermierul italian, sancțiunile administrative imediate, ajung la aproximativ 24 de mii de euro.

- Mai multe după publicitate -