Momentul în care un copil român este sustras în România de sub ochii mamei sale de fostul soț, un militar american stabilit în Italia

O dispută dramatică pentru custodia unui copil român a luat o turnură spectaculoasă între o femeie româncă și fostul soț, un fost căpitan al armatei americane staționat la Vicenza, în Italia.

nicholas-fiu
Nicholas, bărbatul american, și fiul său. Sursă foto: Il Gazzettino.

Roxana, în vârstă de 47 de ani, a povestit că fostul soț, Nicholas C. D., în vârstă de 40 de ani, i-a „răpit” fiul de șase ani la București, ducându-l în Italia cu un avion privat.

Potrivit relatărilor, pe 30 iulie anul trecut, Nicholas a pus în aplicare un plan minuțios de „recuperare” a copilului.

El a apelat la un veteran britanic specializat în astfel de operațiuni, la o agenție de investigații din Italia și la propriul instructor de zbor. Video mai jos.

Filmările camerelor de supraveghere din București arată cum fostul ofițer a așteptat copilul, l-a luat în brațe și a fugit, în ciuda încercării mamei de a-l opri.

A urmat o cursă spre aeroportul bulgar din Ruse, unde un avion Piper, pilotat de instructor, îl aștepta pentru a-l transporta în Italia.

„Trebuia să o fac. Pentru fiul meu, pentru viitorul lui. Nicio instituție nu făcea nimic, nici armata, nici ambasada americană, nici autoritățile italiene. Atunci m-am gândit să acționez eu însumi”, a declarat Nicholas, citat de Corriere della Sera, care între timp a părăsit armata și profesează ca avocat. El susține că băiatul este acum fericit în Italia și merge la școală, în clasa a doua.

Roxana, care după divorț se mutase cu copilul în România din motive financiare, îl acuză pe fostul soț că i-a luat copilul „ca un agent 007”.

„L-am denunțat la poliția din București, dar justiția română nu poate acționa pentru că este militar american”, a spus ea.

Femeia susține că a fost nevoită să se întoarcă în România deoarece, după ce a pierdut locuința în Italia și fără sprijin financiar, nu mai avea cum să își întrețină fiul.

„Poate am greșit că l-am dus în România, dar nu aveam alternative”, a spus ea pentru sursa citată, acuzându-l pe Nicholas și de probleme cu alcoolul.

Fostul militar respinge ferm aceste acuzații: „Nu e adevărat, familia ei are proprietăți și eu nu am avut probleme cu alcoolul. Ea nu a acceptat despărțirea și mi-a creat dificultăți chiar și în carieră”.

Disputa dintre cei doi a ajuns în fața instanței. Pe 17 iulie anul trecut, Tribunalul din Vicenza a decis ca băiatul să fie încredințat exclusiv tatălui, cu dreptul acestuia de a lua singur decizii legate de educația, sănătatea și viitorul copilului.

Nicholas a numit operațiunea de recuperare „Gardaland”, după parcul de distracții preferat al fiului său, și a investit aproximativ 40.000 de euro pentru a o duce la capăt.

În prezent, Roxana își poate vedea copilul o dată pe săptămână, timp de o oră, sub supravegherea asistenților sociali, dar consideră că este insuficient:

„Poate ajunge o oră pe săptămână pentru o mamă? El are nevoie de mine și eu de el”.

Psihologul desemnat de instanță, Barbara Bonomi, a concluzionat că „iese la suprafață o spirală de încurcături care obligă copilul să satisfacă nevoile adulților, în timp ce aceștia sunt incapabili să îi înțeleagă pe deplin situația”.

Cazul rămâne un conflict dur între părinți, cu un copil prins între deciziile și acțiunile lor radicale.