În cursul unor controale intensificate în localitatea Novi di Modena, din provincia Modena, pe Strada Statală Romana Nord, în jurul orei 02:00 din dimineața zilei de ieri, 13 aprilie 2017, carabinierii din zonă au oprit un TIR cu numere străine la bordul căruia se aflau un șofer de cetățenie română, de 32 de ani, și iubita acestuia, româncă și ea, în vârstă de 29 de ani, relatează ziarul online Modena Today.
Conform autorităților, odată oprit TIR-ul de către aceștia, șoferul a manifestat o stare de agitație, declanșând astfel suspiciunile carabinierilor care au decis imediat să controleze marfa transportată.
În actele care însoțeau încărcătura se prevedea un transport de panouri de polistiren, așa cum inițial au constat și carabinierii că se afla în remorca TIR-ului, dar între aceste panouri carabinierii au descoperit ascunse și circa 120 de kilograme de hashish, care urma să fie vândut pentru aproximativ 2 milioane de euro.
Bărbatul român, care este un transportator independent, dar și partenera acestuia, se pare că știau de prezența acestor droguri ascunse în marfa care o transportau, așadar au fost arestați pe loc.
Carabinierii încearcă acum să reconstruiască traseul drogurilor pentru a afla de unde provin și unde urmau să ajungă.