Ministrul italian al Transporturilor, Danilo Toninelli, a lăudat recent într-o postare pe profilul Facebook rezultatele noilor prevederi legale care interzic rezidenților străini să circule în Italia cu mașini înmatriculate în străinătate. Ministrul Toninelli consideră că cei care au circulat până acum în Italia folosindu-se de mașinile înregistrate în țările de origine sunt „șmecheri (furbetti) care nu au plătit taxele, în defavoarea noastră, a tuturor și a multor companii italiene oneste.”
„Sunt foarte încântat să vă spun că lupta noastră împotriva șmecherilor cu numere străine dă primele rezultate care sunt excelente”, a declarat ministrul italian. „Cu noi, acești șmecherași nu-și vor mai face interesele, legea a intrat în vigoare și deja se văd rezultatele. Prea multe persoane care trăiesc și lucrează în Italia, circulă cu un autoturism cu numere străine, în acest fel nu plătesc nici asigurările, nici impozitele și nici alte amenzi. Din știrile care ajung la mine, există multe persoane care își reglementează situația și multe sunt și cele sancționate, așa cum e corect să fie, cu amenzi și cu sechestrarea vehiculului care s-ar putea transforma în confiscare”, spune ministrul italian al Transporturilor, apoi adaugă: «Credem cu fermitate în importanța apărării drepturilor cetățenilor „cu sabia scoasă”, dar, totodată, este necesar ca toți să respecte regulile. Numai în acest fel putem consolida cultura legalității, care se află la baza unei țări civilizate, așa cum este minunata noastră Italie.»
Sono molto soddisfatto nel dirvi che la nostra battaglia contro i furbetti della targa straniera sta dando i primi…
Posted by Danilo Toninelli on Friday, 14 December 2018
Recentele modificări ale Codului Rutier italian, interzic persoanelor care și-au stabilit rezidența în Italia de mai mult de 60 de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate. Pentru nerespectarea dispozițiilor menționate, amenzile administrative prevăzute de noul cadru normativ sunt între 712 euro și 2848 euro.
Multe comentarii pro și contra la postarea ministrului italian al Transporturilor privind prevederile respective. Atât cetățeni români cât și italieni își exprimă nemulțumirea și revolta împotriva unei legi pe care mulți o consideră nu tocmai în conformitate cu drepturile cetățenilor din UE:
„Mi se pare o prostie pentru că încercăm să rezolvăm o problemă cu o soluție stupidă. Deci suntem stat membru al Uniunii Europene, astfel încât nu ar trebui să existe mașini italiene și mașini străine ar trebui să fie mașini UE și mașini extra-UE. Din acest motiv, am și îndoieli serioase cu privire la legitimitatea constituțională a chestiunii.”, comentează un utilizator.
Sursa foto: Danilo Toninelli, biografieonline.it