Un comunicat trimis de Ministerul Sănătății din România către agențiile de presă anunță că autoritățile române vor lua măsuri de prevenire a focarelor cu noul coronavirus prin punerea în carantină a cetățenilor români care locuiesc sau au fost în vizită în cele 11 localități puse sub carantină din regiunile italiene Veneto și Lombardia și decid să se întoarcă în țară. Perioada de carantină, care va fi la domiciliul persoanelor vizate, va fi de 14 zile.
„În acest context, România ar putea fi mai expusă la apariţia de cazuri de infecţie cu noul coronavirus pe teritoriul naţional, din cauza dinamicii călătoriilor cetăţenilor români pe rutele terestre şi aeriene dintre cele 2 ţări. Autorităţile de sănătate publică vor include persoanele care sosesc în România din localităţile afectate din regiunea Veneto şi din provincia Lodi/Lombardia sau care au calatorit în aceste localităţi în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în ţară în condiţii de carantină timp de 14 zile. Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autorităţile italiene”, se arată în comunicatul publicat pe Facebook de Ministerul Sănătății.
Unitățile sanitare locale și medicii de familie vor primi instrucțiuni de la Ministerul Sănătății pentru aplicarea măsurilor și vor fi suplimentate de asemenea măsurile de control și prevenire la punctele de frontiera terestre, maritime/fluviale şi aeriene împotriva contaminării cu noul coronavirus. Ministerul Sănătăţii precizează că va trimite personal medical necesar în toate punctele de trecere a frontierei.
În urma aplicării acestor măsuri, persoanele care se încadrează în definiţia de caz suspect vor fi raportate imediat de către toate unităţile sanitare unde acestea se prezintă (unităţile primiri urgenţe, spitale, medici de familie) la direcţiile de sănătate publică şi la Serviciul de monitorizare din cadrul DSU.
„În aceste zile, Ministerul Sănătăţii va completa cadrul legislativ cu măsuri necesare pentru carantină şi pentru managementul cazurilor suspecte şi confirmate de infecţie cu coronavirus (COVID-19). Va fi extinsă campania de informare a populaţiei privind infecţia cu noul coronavirus, măsurile de prevenire individuale şi colective care trebuie luate şi va fi elaborat un buletin de informare zilnic privind evoluţia situaţiei la nivel internaţional şi eventualele măsuri suplimentare luate de autorităţile române”, se mai transmite în comunicatul de presă.
Ministerul Afacerilor Externe precizează pe de altă parte că a fost consituită o echipă de criză la nivelul Ambasadei României din Italia care va fi în legătură permanentă cu autoritățile italiene în vedere acordării de asistență cetățenilor români afectați de această epidemie. Cu toate acestea, până la ora transmiterii informațiilor nu au fost semnalate cazuri de persoane de cetățenie română din Italia care să rezulte pozitive la testele pentru diagnosticarea contaminării cu virusul 2019-nCov.
„Având în vedere comunitatea numeroasă de cetățeni români din regiunile afectate, la nivelul Ambasadei României la Roma a fost constituit un task force care se află în legătură constantă cu Protecția Civilă Italiană și alte autorități italiene cu atribuții în gestionarea situației.
Până la acest moment, misiunea diplomatică și oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei nu au primit notificări din partea autorităților italiene cu privire la existența vreunui cetățean român printre persoanele infectate și nu au primit solicitări de asistență consulară în legătură cu acest subiect din partea cetățenilor români.
MAE recomandă cetățenilor români să respecte cu strictețe recomandările autorităților italiene pe acest subiect.
MAE reiterează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523369, +390683523371, +390683523374, +390683523352; +390683523344, Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018 și Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Roma: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare la Milano: +39 366108 1444 și Trieste: +39 340 8821688.”