Un microbuz cu 14 persoane la bord care se întorceau în România din străinătate a fost lovit de un tren în satul Bîlhacu, comuna C.A. Rosetti, în această seară de 15 aprilie 2019. Autoritățile spun că sunt între 7 și 9 victime, relatează news.ro.
Potrivit sursei citate, microbuzul venea din Germania și avea la bord 14 persoane, iar la trecerea de cale ferată de la Bîlhacu, acesta a fost lovit de un tren care circula pe ruta București-Galați.
Din primele informații relatate de către purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, sublocotenent George Crețu, reiese că sunt cel puțin 7 victime în urma impactului, dintre care 3 au murit.
„Sunt 7-9 victime, a fost declanşat planul roşu de intervenţie, la faţa locului au plecat şapte ambulanţe şi alte trei echipaje ISU”, a declarat pentru AGERPRES Creţu.
În urma impactului cu trenul, microbuzul a fost târât pe o distanță de circa 300-400 de metri. La fața locului au intervenit 7 ambulanțe SAJ și SMURD, un punct medical avansat, o autospecială pentru stingerea incendiilor și una pentru descarcerare.
Opt dintre cei 14 pasageri au rămas încarcerați între fiarele microbuzului, dar până la această oră au fost scoși patru dintre ei, mai scrie news.ro.