Un ultim bilanţ arată că 12 persoane au murit iar alte 48 au fost rănite după ce un individ a intrat intenţionat cu un camion într-un grup de oameni la un târg de Crăciun desfăşurat în Berlin, ieri, 19 decembrie. 2016.
Atacul din târgul de Crăciun de la Berlin a trimis o undă de șoc în Europa, iar mai multe țări și-au intensificat măsurile de securitate în perioada sărbătorilor, scrie DPA citat de Agerpres.
În Italia, ministrul de Interne Marco Minniti a convocat o ședință de urgență și a cerut ca măsurile de securitate să fie intensificate în zonele aglomerate, zonele turistice și evenimente publice organizate cu ocazia sărbătorilor.
În atac, au fost răniți doi cetățeni italieni în timp ce o femeie cu cetățenia italiană dar care trăiește de mai mulți ani la Berlin, Fabrizia di Lorenzo, în vârstă de 31 de ani, a fost dată dispărută.
Autorităţile italiene au dat asigurări că nu există informaţii privind riscuri teroriste specifice.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, potrivit datelor preliminare transmise până în prezent de către autoritățile germane Ambasadei României la Berlin, printre persoanele afectate în urma atacului care a avut loc la Târgul de Crăciun nu se regăsesc cetățeni români.
De asemenea, MAE arată într-un comunicat transmis, marți, la Agerpres că până în prezent la Ambasada României la Berlin și la Call Center-ul MAE au fost primite trei solicitări de sprijin pentru localizarea unor membri de familie sau persoane apropiate care s-ar fi aflat în Berlin în timpul producerii atacului.
MAE indică faptul că verificările efectuate de către reprezentanții misiunii diplomatice au confirmat faptul că toate cele trei persoane se află în afara oricărui pericol.