Mașină cu opt români la bord, grav accident în Italia. Un mort și șapte răniți, printre care și copii

- Conținut sponsorizat -

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Catania, în jurul orei 20:00 de duminică, 21 iulie 2019, când o mașină Alfa Rome 147, care avea la bord opt persoane de cetățenie română s-a lovit de un parapet.

Din primele informații reiese că, din cauze necunoscute încă, automobilul s-a izbit de parapetul de pe marginea străzii când circula pe via Priolo, îndreptându-se spre port, în apropiere de intersecția cu strada care duce spre „Mercato Ortofrutticolo” (piața de fructe și legume) și de aeroport.

Imagine de la locul accidentului. Sursa foto: GazzettinOnline

Patru dintre pasagerii care se aflau la bord sunt copii, iar bilanțul victimelor până la această oră este de un mort și șapte răniți, dintre care trei sunt în stare foarte gravă și au fost transportați în cod roșu la spital. Persoanele rănite, care au fost extrase de pompieri dintre fiarele mașinii, au fost transportate la spitalele Canizzaro și Garibaldi-Nesima din Catania.

Nu se știe încă cine este persoana decedată sau dacă era șoferul, ori un pasager, dar martorii spun că imaginile erau de coșmar la locul tragediei: „Am văzut doi copii într-o baltă de sânge care plângeau. Șoferul nu părea să mai fie în viață, nici pasagerul de lângă el. În spate era o femeie care țipa. Așteptam ajutoare, eram panicați”, relatează un martor.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI