M-au numit Nadia după Nadia Comăneci, cea mai mare gimnastă din toate timpurile

- Conținut sponsorizat -

Ieri, vineri 16 august, la catedrala din Brescia au avut loc funeraliile jurnalistei Nadia Toffa, îndrăgită și apreciată de publicul de televiziune din Italia. Nadia Toffa s-a stins la vârsta de 40 de ani, în urma unei boli cumplite pe care a înfruntat-o cu zâmbetul pe buze, fiind un exemplu de curaj, de forță și tenacitate pentru toți cei care sunt nevoiți să lupte în aceste timpuri cu cancerul.

Realizatoare și aflată la conducerea programului „Le Iene”, difuzat pe canalul de televiziune Italia 1, în anul 2017 i-a fost descoperit cancerul, iar ea a ales să-și publice pentru multă vreme lupta cu boala pe rețelele de socializare.

Despre experiența ei de viață, despre temerile, dar mai ales despre curajul ei, Nadia s-a decis să povestească și într-o carte pe care a intitulat-o „Fiorire d’inverno” (Înflorire iarna). În cartea pe care a publicat-o la editura Mondadori, în octombrie 2018, autoarea scria: „Nu știu cine va câștiga între mine și cancer, voi afla poate peste câțiva ani…”

Din paginile cărții mai aflăm că jurnalista italiancă se mândrea cu numele marii noastre gimnaste românce, Nadia Comăneci. Ea povestește că părinții săi au decis în 1979, anul nașterii fetiței lor, să o numească la fel ca pe marea campioană de la Montreal:

«Despre gimnastica artistică părinții mei nu știau prea multe, dar o iubeau pe Nadia Comăneci, cea mai mare gimnastă din toate timpurile și o urmăreau la televizor. Într-o zi, tatăl meu mi-a spus că m-au numit „Nadia” chiar în onoarea sa.»

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Un nume care ascunde curaj și determinare, destinat să lupte și să învingă. Iar dacă se întâmplă să piardă, o face cu zâmbetul pe buze, așa cum a făcut-o Nadia Toffa.

Pagină din „Fiorire d’inverno”. Foto: Anca Gheti
- Mai multe după publicitate -