Italian mort în Moldova, în brațele iubitei sale. Expertiza medico-legală confirmă că a fost ucis prin strangulare

SEBITRANS - TRANSPORT INTERNAȚIONAL PERSOANE ȘI COLETE

Franco Bernardo, un italian în vârstă de 62 de ani originar din localitatea Como, regiunea Lombardia, a fost declarat oficial victima unei crime petrecută în Republica Moldova, conform unei expertize medico-legale recente realizate la Centrul de Medicină Legală din Chișinău.

1200-20250308164553
Franco Bernardo

Raportul, parte a dosarului judiciar deschis de autoritățile italiene în colaborare cu autoritățile moldovene, a confirmat că decesul a survenit prin „asfixie mecanică provocată de strangulare”, prin „compresia organelor gâtului cu un obiect lung contondent sau cu un laț strangulator”, relatează publicația La Provincia di Como.

Franco Bernardo a fost găsit fără viață în casa partenerei sale din Soroca, Republica Moldova, între 31 mai și 1 iulie 2022.

Inițial, ancheta procurorilor moldoveni sugera ipoteza unui incident, însă avocații familiei de italieni, Andrei Digore din Moldova și Antonio Lamarucciola din Italia, au contestat concluziile inițiale, reușind să suspende procesul pentru clarificarea contradicțiilor din dosar.

Autopsia efectuată în Italia de către doctorul Giovanni Scola a confirmat, de asemenea, cauza decesului ca fiind „asfixie mecanică provocată de strangulare prin compresie prelungită a căilor respiratorii superioare”.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mai mult, raportul medico-legal sugerează posibilitatea ca criminalul să fi beneficiat de ajutorul unui complice.

Pentru a clarifica toate aspectele neconcordante, Tribunalul din Soroca a dispus realizarea unei expertize complexe cu 35 de întrebări adresate specialiștilor de la Centrul de Medicină Legală din Chișinău.

Răspunsurile acestora, cuprinse într-un raport de peste 40 de pagini, au confirmat că decesul a fost provocat prin „compresia organelor gâtului cu o forță suficientă pentru a produce fracturi”.

Raportul menționează că aceste leziuni au fost produse „una după alta, într-un interval scurt de timp”, utilizând fie un laț, fie un obiect contondent lung, în lipsa unor urme de strangulare manuală.

Unica inculpată în acest caz este Svetlana Botaș, o femeie moldoveancă în vârstă de 56 de ani, care era partenera italianului în momentul tragediei și pe care acesta a cunoscut-o într-un hotel din Como, unde au lucrat amândoi.

- Continuarea după publicitate -

Femeia a susținut că în noaptea respectivă a încercat să-l ajute pe italian, care se simțea rău după ce consumase alcool.

Ea a povestit că a intrat în casă, iar când a ieșit din nou afară l-a găsit pe bărbat jos, la pământ.

Svetlana a mai declarat și că l-a scuturat, posibil cu prea multă forță, punându-i mâinile în jurul gâtului, în încercarea de a-l face să-și revină.

„L-am luat de brațe să-l trezesc, l-am pus pe genunchi, el era foarte greu. Am luat apă și l-am stropit, după care l-am apucat de gulerul hainei ca să-l așez.

- Continuarea după publicitate -

Am sunat ambulanța, care a venit foarte repede. Eu strigam: Franco, Franco, dar nimic”, a spus ea, citată de Știri.md.

Un comunicat al Poliției din Soroca a transmis la acea vreme:

„Ajunși la fața locului, din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit că, o femeie dintr-o localitate a raionului Soroca, l-a depistat pe concubinul său, un bărbat de 62 ani, originar din Italia, la sol în curtea gospodăriei sale.

Femeia a solicitat ajutorul medicilor, dar între timp ar fi încercat să-i acorde primul ajutor medical. La venirea asistenţei medicale, bărbatul nu dădea semne de viaţă. Medicii au constatat decesul acestuia.”

- Continuarea după publicitate -

Medicii moldoveni au stabilit atunci că decesul a fost cauzat de anoxie, practic sufocare, observând și o leziune la gâtul bărbatului.

Această versiune a fost confirmată ulterior și de autopsia realizată în Italia de medicul legist Giovanni Scola, care a identificat leziunea ca fiind strangulare cu mâinile.

De asemenea, s-a constatat că bărbatul italian consumase doar o cantitate mică de alcool în seara respectivă.

Fiul femeii, care era prezent în casă când bărbatul italian a fost strâns de gât, a fost complet exclus din acuzații.

Bărbatul locuia de aproximativ un an cu partenera sa moldoveancă. După ce a început relația lor, italianul cumpărase o casă în localitatea italiană Cerano d’Intelvi, pe numele moldovencei.

După moartea lui, rudele sale au contactat imediat Consulatul italian din Moldova, facilitând deschiderea unei anchete și în Italia, preluată de o secțiune specială a serviciului „ROS di Roma” care se ocupă de crime comise în străinătate și care implică cetățeni italieni.

- Continuarea după publicitate -

Circumstanțele exacte ale morții lui Franco Bernardo, în special evenimentele din acea noapte, rămân încă neclare, având în vedere numeroasele întrebări ridicate de autopsie.

Apărarea așteaptă acum să vadă cum vor fi interpretate aceste concluzii de către instanța moldoveană la reluarea procesului.