Max Mereghetti este unul dintre cei mai renumiți „comercianți” italieni. Zic „comerciant” pentru că limba română nu are un cuvânt care să definească în plenitudinea lui multiplicitatea semantică a cuvântului „trader”, așa cum se definește a fi Max Mereghetti.
Traderul realizează prin negociere atât înțelegeri cât și manevre comerciale elaborate, se ocupă cu tranzacții comerciale. Este o profesie la nivel de măiestrie, iar Occidentul recunoaște și pretuiește această „meserie”, cu rol esențial în peisajul economic.
Trader din 1997, Max Mereghetti a fondat Investing People (una dintre cele mai importante companii din domeniul educației financiare) și astăzi este unul dintre cei mai cunoscuți Guru din Italia, autor a mai multor cărți și manager al portalului ForexoClock.
Recent, pe pagina sa Facebook, traderul italian a publicat un frumos video făcut la Timișoara, în România și a scris: „Renunț la tot și merg să locuiesc în România!”
„Am întocmit o listă cu 10 destinații pe care le recomand tuturor comercianților, nomazilor digitali și antreprenorilor digitali, care datorită profesiei lor pot trăi și călători oriunde vor în lume.”
Despre România, traderul spune în clipul video pe care l-a publicat pe rețeaua de socializare:
„România nu este țara țiganilor, este țara care a crescut din punct de vedere economic în 2017 mai mult decât Germania. E adevărat că România este în urma Germaniei dar e și adevărat că a crescut mai mult economic în ultimul timp.”
„România este o țară care atrage mult capital, nu mai este o țărișoară pierdută și necunoscută. (…) Te poți mișca liber și în siguranță, poate cineva crede că nu poți merge pe stradă că cine știe ce ți se poate întâmpla, dar nu este așa, uite-aici”, spune italianul arătând panorama din centrul Timișoarei cu oameni care merg liniștiți în jurul său.
„Este o țară frumoasă, se merită să o vizitați, veniți în România!” încheie Max Mereghetti videoclipul său, pe care îl puteți viziona mai jos.