Italia: Ucide un bărbat român și fuge de la locul accidentului. Se caută șoferul asasin

- Conținut sponsorizat -

Este căutat de ieri, din zorii zilei de duminică, 15 iulie, șoferul care a accidentat mortal pe strada spre Castelli Romani din apropierea Romei, un bărbat român în vârstă de 43 de ani. Conaționalul nostru efectua lucrări de grădinărit și mergea la lucru cu bicicleta, când a fost lovit de o mașină și ucis pe loc.

Se caută șoferul unei mașini de culoare gri închis, care se afla duminică dimineața devreme, pe strada dintre Genzano și Velletri

Șoferul autoturismul implicat în accident nu s-a oprit spre a-i acorda primul ajutor românului nostru și s-a făcut nevăzut în direcția spre Via Appia Nuova între localitățile Genzano și Velletri. Sunt în curs investigații la care participă polițiștii din Albano, împreună cu poliția rutieră.

Este căutat șoferul autoturismului care a provocat accidentul. Din primele informații făcute publice, se pare că este vorba despre o camionetă de culoare gri închis, informează Roma Fanpage. Căutările sunt îngreunate de lipsa camerelor de supraveghere, a martorilor și a faptului că accidentul s-a petrecut într-o zonă izolată.

Impactul violent cu asfaltul a cauzat decesul bărbatului român, declară medicii de pe ambulanța care a sosit la locul accidentului. Conaționalul nostru era rezident la Lanuvio, muncea în agricultură și efectua lucrări de grădinărit. Ieri, duminică 15 iulie, la ora 5:00 dimineața, el a plecat la muncă, chiar dacă era zi de sărbătoare.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI