Italia: Tragedie la locul de muncă pentru un muncitor român, Ion Anghelache a murit zdrobit de o mașinărie

- Conținut sponsorizat -

Două accidente fatale la locul de muncă în dimineața zilei de astăzi, 16 octombrie 2018, au avut loc în provincia italiană Mantova unde și-au pierdut viața doi muncitori, printre care și un cetățean român de 47 de ani.

Ion Anghelache trăia cu familia sa în localitatea Viadana din provincia menționată mai sus și lucra pentru o firmă din Modena care se ocupă cu lucrări de întreținere, scrie presa locală. Conaționalul nostru a fost trimis în această dimineață la societatea Frati, din localitatea Pomponesco, care lucrează în industria lemnului și în jurul orei 11:00 a fost ucis de o mașinărie.

Bărbatul lucra cu alți doi colegi la curățirea unei prese pentru lemn când, din senin, mașinăria a fost pornită din greșeală, iar conaționalul nostru a fost zdrobit de aceasta, pierzându-și viața pe loc. În ciuda sosirii imediate a ajutoarelor sanitare, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața muncitorului român, iar acum carabinierii, în colaborare cu specialiștii în siguranța la locul de muncă, investighează pentru a stabili cu exactitate în ce condiții a avut loc tragedia și pentru a atribui eventuale responsabilități.

Un alt accident de muncă, în care un bărbat italian și-a pierdut viața, a avut loc cu numai jumătate de oră înainte, la sediul societății Elettrodigit din localitatea Piubega, tot în provincia Mantova, unde și-a pierdut viața Gaetano Amendola, în vârstă de 67 de ani. Victima executa unele lucrări pe o macara, la o înălțime de 5 metri, când un suport pe care bărbatul italian se spijinea a cedat, acesta căzând la pământ și lovindu-se puternic la cap, o lovitură care i-a provocat moartea pe loc.