Italia: accident cauzat de un șofer român beat. A intrat cu mașina pe pista de biciclete a unui parc

- Conținut sponsorizat -

Un șofer român la volanul unui autoturism Fiat Croma a intrat cu viteză, în după amiaza zilei de duminică, 23 septembrie, pe pista de biciclete a parcului Sangone din Rivalta di Torino și s-a izbit puternic de un zid după ce a trecut peste un gard de protecție. Mașina s-a oprit în apropiere de via Piossasco și doar întâmplarea a făcut să nu lovească nicio persoană la o oră de duminică în care pista pentru bicicliști era foarte aglomerată. Șoferul român era vizibil sub influența băuturilor alcoolice, scrie La Stampa.

La bordul mașinii alături de șoferul român se aflau alți trei pasageri. Doi dintre ei au coborât din autoturism imediat după impact și au fugit, ceilalți doi, șoferul și pasagerul din dreapta sa, au riscat să fie linșați de persoanele prezente, cicliști și pietoni care au asistat la întreaga scenă. Sosirea carabinierilor i-a salvat de furia oamenilor îngroziți de tragedia care s-ar fi putut întâmpla.

Șoferul, vizibil beat, a refuzat să efectueze la fața locului alcooltestul. I-a fost reținut permisul de conducere și a fost denunțat. În urma accidentului, s-au născut polemici în rândul opiniei publice, chiar și de natură politică: „Avem nevoie de mai multe controale” – a spus Michele Colaci, Forza Italia – pentru a garanta siguranța rutieră”.

- Mai multe după publicitate -