Un șofer român a intrat sâmbătă, 13 iulie, pe contrasens cu TIR-ul pe care îl conducea pe A10, numită și Autostrada Florilor, între Bordighera și Sanremo din provincia Imperia. Bărbatul s-a deplasat circa doi kilometri cu autovehiculul său pe sens opus și a riscat să provoace un accident cu autovehiculele care se îndreptau în direcția cea bună. La controlul poliției s-a dovedit că șoferul român consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
După o primă reconstituire se pare că transportatorul s-a oprit pentru o pauză pe drumul spre Genova. După ce a luat masa, a pornit din nou, dar într-o direcție greșită. Alarma a fost dată de către ceilalți participanți la trafic, șoferul român a fost oprit după circa 2 kilometri de o patrulă a poliției rutiere.
În urma testării cu aparatul etilotest bărbatul de la volan s-a dovedit că avea o alcoolemie de 1,80 mg/l, drept pentru care a fost denunțat, iar camionul i-a fost sechestrat. Video aici.