O adolescentă în vârstă de 16 ani s-a sinucis zilele trecute la Laigueglia, în provincia Savona, din Liguria. Tinerei, creștin ortodoxă ca și mama sa care este de origine română, i-a fost negată slujba religioasă de înmormântare pe motiv că, cei care își iau viața trebuie duși la cimitir fără alai și fără nicio rugăciune din partea vreunei fețe bisericești. Reprezentanții bisericii catolice din localitate, la rugămințile familiei, au hotărât să se ocupe de ritualul religios al comemorării, relatează mediagold.it.
Preotul paroh Danilo Galliani din Laigueglia, a înțeles imediat durerea părinților, o dată pentru pierderea tinerei lor fiice, apoi și pentru faptul că erau obligați să o ducă la groapă fără nici un cuvânt sfânt rostit la căpătâi. El a vorbit despre acest caz cu vescovul Episcopiei Albenga și Imperia, căruia i-a prezentat dorința părinților de a fi rostită o rugăciune în biserică pentru fiica lor.
Și astfel, vineri seară la ora 20:30, în oratoriul Santa Maria Maddalena, va avea loc o slujbă de rugăciune pentru tânăra de 16 ani care nu mai este printre noi, slujbă la care pot participa nu numai rudele, dar și mulți colegi și prieteni.
„Este un semn de solidaritatea și înțelegere făcut de biserica noastră pentru o familie îndurerată din comunitatea noastră. Suntem cu toții înmărmuriți de ceea ce s-a întâmplat. Vineri seară, împreună, ne vom ruga pentru sufletul acestei tinere fete.” a spus preotul din Laigueglia.
Adolescenta a dispărut misterios de acasă la mijlocul săptămânii trecute. A fost căutată de prietenii, familie și de autorității până vinerea trecută, când a fost găsită fără viață în interiorul unei clădiri abandonate din apropierea căii ferate. O durere de nedescris pentru mama ei, de origine română, pentru tatăl și pentru sora sa, la aflarea tristei vești. De asemenea, au fost găsite două scrisori, una scrisă de fată în limba română, cealaltă în italiană, prima era destinată celei mai bune prietene ale sale, cealaltă iubitului său.
În scrisori, tânăra spunea că a renunțat la viață din cauza unei dezamăgiri în dragoste.