O inițiativă de solidaritate din partea administrației comunale a localității din Corchiano, provincia Viterbo, a fost făcută publică astăzi de cotidianul TusciaWeb.
„O colectă pentru a ajuta-o pe Amalia să se întoarcă în România”, scriu italienii explicând scopul acțiunii lor, acela de a ajuta la repatrierea corpului tinerei Amalia Voican, 21 de ani, care a locuit la Corchiano și care a fost găsită fără viață la Roma.
În comunicatul transmis de Primăria Corchiano către sursa mai sus citată se poate citi: „Povestea dramatică a tinerei Amalia, Nena pentru prieteni, merită solidaritatea întregii comunități din Corchiano și nu numai. Comunitate care a primit-o cu brațele deschise încă de când era micuță și sub ochii căreia a crescut. Acea comunitate în care Nena și-a trăit copilăria, unde a mers la școală și unde și-a împărtășit bucuriile și durerile adolescenței sale alături de fiii noștri. Astăzi, Nena merită să se odihnească în pace în amintirea noastră, a tuturor, dar mai ales în îmbrățișarea plină de afecțiune a familiei ei, care a decis să o ducă înapoi în România.”
În continuarea articolului de pe TusciaWeb, se relatează faptul că prietenele Amaliei Voican au activat rapid o rețea de solidaritate cu scopul strângerii de fonduri pentru a-i oferi fetei românce o înmormântare decentă. Din păcate, suma adunată până în acest moment nu este suficientă pentru toate cheltuielile necesare, pentru transportul în România a trupului neînsuflețit ar mai fi nevoie de încă 1200 de euro.
„Comunitatea Corchiano este chemată din nou să-și arate toată generozitatea.”, specifică sursa citată.
„Prin urmare, invităm cetățenii și asociațiile din Corchiano să acționăm cât mai curând posibil în promovarea unei strângeri de fonduri și să doneze o contribuție de solidaritate în contul curent creat special pentru ‘Per Amalia’ cu următorul cod IBAN: IT08 H087 7873 0500 0000 4339 263.
Vă vom ține la curent până când contribuția va fi strânsă în totalitate.
Nu avem prea mult timp, trebuie să participăm fiecare cu ceea ce putem.
Mulțumim!”
Amalia Voican, 21 de ani, era dată dispărută în data de 16 aprilie 2018. A fost găsită decedată într-o casă abandonată din via Tella, în zona cartierului San Giovanni, aproape de centrul Romei, capitala Italiei. O anchetă este în curs de desfășurare pentru a se stabili exact cauza decesului și dinamica faptelor care au dus la tragicul sfârșit al tinerei noastre conaționale.
Corpul neînsuflețit va fi repatriat în România de Casa Funerară Diaconu srl.
Articolul care conține mesajul de solidaritate și acțiunea de caritate a Primăriei din Corchiano poate fi citit aici.