Italia: plata salariilor se va face în curând doar prin transfer bancar sau prin oficiul poștal. Proiect de lege aprobat de Camera Deputaților

- Conținut sponsorizat -

Italia va spune „adio”, în curând, la plata salariilor în numerar, societățile comerciale in Peninsulă urmând să fie obligate prin lege să efectueze plata salariilor către angajați numai prin transfer bancar sau prin oficiul poștal.

Proiectul de lege nr. 1041 propus de vicepreședintele grupului PD din Camera Deputaților a Italiei, Titto Di Salvo, a fost aprobat în data de 15 noiembrie 2017 de membrii Camerei respective cu 413 voturi pentru, 5 împotrivă și o abținere,  și urmează să fie analizat în curând de Senatul Republicii Italiene.

Ce prevede această lege referitoare la plata salariilor?

Potrivit experților de la Qui Finanza, legea prevede ca plata salariilor către angajații societăților comerciale înregistrate în Italia să fie făcută numai prin transfer bancar (bonifico bancario) sau prin intermediul unui oficiu poștal.

Așadar, angajatul își va putea primi salariul numai prin următoarele modalități:

  • transfer bancar în contul angajatului, cont identificat prin codul IBAN;
  • plata în numerar prin intermediul ghișeului bancar sau ghișeului poștal indicat de angajator;
  • plata prin emiterea unui cec care va fi livrat direct angajatului sau unui împuternicit al angajatului, cu condiția ca împuternicitul să fie soțul/soția, concubinul sau o persoană din familie cu vârsta peste 16 ani.

Angajatorul trebuie să includă în comunicarea obligatorie adresată centrului de angajare competentă indicațiile privind modul de plată a salariului și detaliile băncii sau oficiului poștal care va trebui apoi să efectueze plata. Guvernul, în baza legii, va trebui să stipuleze un acord cu confederația lucrătorilor și angajatorilor, precum și cu Asociația italiană a băncilor (Abi) și cu oficiile poștale, mai adăugă sursa citată.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Care este scopul acestei schimbări în legea italiană?

„Gata cu șantajul în dauna lucrătoarelor și lucrătorilor. Avem în sfârșit posibilitatea de a ne dota de un instrument menit să contracareze practicile răspândite în rândul angajatorilor de a plăti lucrătorilor un salariu mai mic decât salariul prevăzut în fluturașul de salariu (busta paga – n.r.)”, declară parlamentara care a propus această lege, Titti Di Salvo.

„Legea prevede ca angajatorul să plătească salariul lucrătorilor prin intermediul unor instrumente ușor de urmărit și va preveni orice abuz în viitor, deoarece va împiedica aceste abuzuri în sine. Și vom putea face acest lucru cu ajutorul tehnologiei care leagă modernitatea și drepturile, datorită transparenței și controalelor transversale”, a mai adăugat Di Salvo.

Prin urmare, angajatorul nu va mai putea astfel să declare în acte că plătește o anumită sumă lucrătorului iar în realitate să-i plătească acestuia o sumă mai mică sau chiar deloc, în unele cazuri, în timp ce angajatul semnează „busta paga” pentru o sumă diferită.

„Este o operațiune care protejează atât angajatorii cinstiți, în comparație cu cei care exploatează muncitorii, cât și angajații, în cazul în care se află într-o situație de șantaj, deoarece pot fi concediați dacă nu acceptă un salariu mai mic decât salariul din acte, având astfel un instrument în plus pentru se apăra”, spune Valentina Paris din partidul PD.

Nerespectarea acestor prevederi ale noii legi din partea angajatorilor va aduce acestora amenzi între 5.000 și 50.000 de euro, se mai specifică în proiectul de lege.

- Continuarea după publicitate -

Cu toate acestea, anumite categorii de lucrători vor rămâne în continuare neprotejați împotriva unor astfel de modalități de exploatare, de la aceste obligații prevăzute de legea nr. 1041 fiind scutiți angajatorii care sunt persoane fizice și cei care au un raport de muncă de natură domestică.

În aceste categorii se încadrează, de exemplu, persoanele care lucrează ca îngrijitoare sau menajere, angajatorii din aceste categorii nefiind obligați la plata salariilor prin transfer bancar sau oficiul poștal, în cazul în care contractul de muncă este înregistrat pe numele unei persoane fizice.