O persoană vârstnică imobilizată la pat și lovită puternic cu o lingură de lemn peste cap, alta obligată sub o ploaie de lovituri să se așeze pe scaun, violențe, abuzuri, agresiuni, într-un video filmat cu o cameră de supraveghere ascunsă, într-un cămin de bătrâni din Rimini (Emilia-Romagna). Printre personalul instituției și o româncă cercetată în stare de libertate.
Operațiunea de urmărire a activității personalului din Căminul de bătrâni din Rimini s-a numit „Speranța” iar ancheta a fost condusă de procurorul Davide Ercolani. În perioada de cercetări s-au înregistrat aproximativ 100 de incidente de abuzuri și bătăi în dauna persoanele vârstnice internate în structura respectivă, relatează altarimini.it.
Ancheta a dus la arestarea directorului instituției, un italian originar din Chieti în vârstă de 78 de ani și a trei lucrătoare, dintre care o italiancă și o îngrijitoare din Georgia, ambele în vârstă de 51 de ani și o peruancă de 38 de ani. Toți aceștia au fost arestați la domiciliu.
În schimb, o femeie română în vârstă de 31 de ani care lucra acolo ca asistentă socio-sanitară, este cercetată în stare de libertate dar a primit interdicție de a se mai apropia de Căminul de bătrâni.
Investigațiile au început datorită unui fost angajat care după ce a fost concediat a denunțat autorităților ceea ce se întâmpla în Căminul de bătrâni din Rimini: bătrâni loviți, ținuți murdari în propriile excremente, țipete, urlete, gemete de durere, persoane care se apropie de sfârșitul vieții și care erau forțate să-și trăiască ultimele zile în condiții îngrozitoare.
Vă avertizăm că imaginile din video de mai jos vă pot afecta sensibilitatea: