În seara zilei de 5 iunie, chiar înainte de miezul nopții, Sergiu Todiță, cel mai grav dintre cei 4 muncitori răniți în accidentul de la oțelăriile „Acciaierie Venete” din Padova, a murit. De origine din Republica Moldova, Sergiu avea vârsta de 40 de ani.
Sergiu Todiță era de mulți ani în Italia, era căsătorit și avea o fiică în vârstă de 13 ani.
Patru muncitori au fost stropiți cu oțel lichid, topit la 1.300 de grade, în dimineața zilei de 13 mai, la oțelăriile „Acciaierie Venete” în zona industrială din Padova, după ce un suport care susținea un recipient prin care curgea oțel topit a cedat. Doi dintre muncitorii arși, au fost încă de la început în condiții foarte grave, Marian Bratu de origine română și Sergiu Todiță din Moldova, au suferit arsuri pe aproape tot corpul.
„E și Bratu jos, ajută-l…”, mi-a zis Todiță
„Păreau că se topesc sub căldura insuportabilă, nu pot uita cum i-am văzut”, povestește Gianni Gallo un muncitor prezent în acel moment la locul accidentului. El a relatat cu amănunte momentele tragicului accident de muncă de duminică: „A fost ca un cutremur, s-a auzit un vuiet care m-a ridicat practic de la sol, mi-a fugit pământul de sub picioare. S-a auzit un zgomot puternic și era foc peste tot. Eu eram sus, la nivelul recipientului, ceilalți erau jos și m-am repezit pe scări, spre ei, să îi ajut. În timp ce fugeam m-am trezit față în față cu Todiță, care era tot ars și cerea ajutor, dar a mai găsit puterea să-mi spună că celălalt coleg, Marian Bratu, rămăsese dedesubt. ‘E și Bratu jos, ajută-l…‘, mi-a zis.
După ce l-am dus pe Todiță la infirmerie, m-am întors. Cu un alt coleg, nu-mi amintesc cu cine, l-am găsit și pe Bratu. L-am ridicat de sub brațe și l-am dus la infirmerie. Între timp, medicii de la SUEM, la telefon cu compania, ne-au sfătuit să-i punem sub dușuri și am făcut-o. Urlau de durere…” povestește Gianni Gallo despre colegii săi.
Împreună cu Sergiu Todiță, pe 13 mai, în accidentul de muncă de la Oțelăriile din Padova, au fost implicați alți 3 colegi: Marian Bratu, un român în vârstă de 43 de ani, încă în stare critică. În plus, au fost răniți doi angajați ai unei companii contractate: Simone Vivian, de 35 de ani, din Dolo, care s-a întors acasă de la spital în ziua următoare accidentului și David Di Natale, internat în spital la Verona cu arsuri și cu un picior fracturat.