Italia: imigranții produc o parte din Produsul Intern Brut mai mare decât al Ungariei sau de trei ori mai mare decât al Croației

- Conținut sponsorizat -

Contribuția imigranților din Italia la Produsul Intern Brut al acestei țări este mai mare decât cel al Ungariei sau de trei ori mai mare decât PIB-ul Croației, se arată într-un studiu prezentat ieri, 18 octombrie 2017, la Roma.

Potrivit Agerpres care citează un studiu realizat de Fundația Leone Moressa pe baza datelor Băncii Mondiale și ale Institutului Național de Statistică, cei cinci milioane de imigranți aflați în Itali cu acte în regulă au produs în anul 2016 circa 131 de miliarde de euro dintr-un total de 1.670 de miliarde de euro din PIB-ul italian. O sumă impresionantă, ținând cont că PIB-ul Ungariei în același an 2016 a fost de 112 miliarde de euro, mai mic cu 19 miliarde decât contribuția imigranților la PIB-ul Italiei, iar în comparație cu PIB-ul Croației, care este de numai 46 de miliarde de euro, suma este de trei ori mai mare.

„Căutăm cu acest raport să eliminăm prejudecățile și să permitem o discuție obiectivă care se bazează pe fapte și pe date”, a explicat directorul științific al Fundației, profesorul de economie Stefano Solari.

În raportul prezentat de Fundația Leone Moressa se mai specifică, de asemenea, că prezența imigranților este o forță de muncă indispensabilă în numeroase sectoare, în condițiile în care Italia „îmbătrânește”, statisticile arătând că există doar șapte nașteri față de 11 decese pe mia de locuitori.

Deși imigranții reprezintă doar 8,3% din populație, în sectoare precum construcțiile, agricultura sau sectorul hotelier și cel al restaurantelor, prezența imigranților este între 17% și 18%.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Impozitele plătite de imigranți în Italia – un total de 7,2 miliarde de euro în 2016 – nu sunt foarte mari, dat fiind că aceștia primesc în general salarii mai mici și adesea sunt scutiți de plata impozitelor dar cotizațiile sociale, obligatorii pentru toți, au atins anul trecut 11,5 miliarde de euro.

În același timp, imigranții sunt un ajutor prețios și pentru țările lor de origine, aceștia trimițând circa 5,1 miliarde de euro în țara de proveniență în anul 2016, o sumă mai mare decât ajutorul public italian pentru dezvoltator, conform sursei citate.

Foarte important de menționat faptul că raportul prezentat ieri la Roma subliniază un aspect care de obicei este subiectul controverselor în Italia, și anume, că munca imigranților „nu este concurentă cu cea a italienilor, ci complementară”.

Italienii și străinii fac lucruri diferite: dintre imigranți, doar 11 % au diplome universitare, în timp ce acest procentaj a ajuns la 31 % în rândul tinerilor italieni”, mai scrie sursa citată.

Dar chiar și atunci când imigranții au o diplomă universitară, străinii „sunt nevoiți să sacrifice o parte din capitalul lor uman, fiindcă nu vorbesc limba sau diplomele lor nu sunt recunoscute”, a încheiat profesorul Solari citat de Agerpres.