Trebuia să vină pe lume abia peste două luni, iar părinții săi îi aleseseră deja și un nume foarte frumos: Delia. Din păcate, micuța noastră conațională nu a mai reușit să vadă lumina zilei cu ochișorii săi, fiindcă a fost născută fără suflare în cea de-a șaptea lună de sarcină.
Mama sa, o femeie română în vârstă de 31 de ani și rezidentă cu soțul său în localitatea Badia Polesine din provincia Rovigo, a suferit unele dureri de dinți în urmă cu 10 zile și s-a prezentat astfel la Secția Urgențe a spitalului din Legnago. În urma unui control, medicul dentist de acolo a observat că durerile de dinți proveneau de la măseaua de minte, dar fiind gravidă în luna a șaptea, s-a decis că o extracție ar putea fi periculoasă atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Pentru a o scăpa totuși de durerea de dinți, medicul dentist a supus-o pe conaționala noastră la o operație de curățire a dinților, dar înainte de aceasta, a relatat femeia română, i s-a făcut o anestezie. Începând cu a doua zi după operația de curățire, tânăra mamă româncă a început să simtă dureri puternice de burtă și contracții, așadar a fost dusă de urgență la secția de obstetrică unde medicii au decis să-i inducă nașterea cu ajutorul medicamentelor. Din păcate, micuța Delia a fost adusă pe lume fără suflare, după numai șapte luni de sarcină, iar această tragedie a lăsat o durere de nedescris părinților săi.
Cei doi părinți români cer acum să se facă cercetări, motiv pentru care au mers la Carabinieri și au depus un denunț împotriva spitalului, considerând că decesul fetiței lor a fost provocat de anestezia făcută mamei în timpul sarcinii, atunci când a fost efectuată operația de curățire a dinților.
Pe baza denunțului făcut de părinții micuței s-a deschis o anchetă, iar Procuratura din Rovigo a dispus ca trupul fetiței să nu fie îngropat încă, fiind posibil ca magistratura să dea ordin să fie efectuată autopsia medico-legală asupra sa.