Italia: durere de nedescris pentru o tânără mamă măritată cu un român, naște un copil fără viață dar corpul dispare fără urmă

- Conținut sponsorizat -

Trebuia să devină mamă, copilul său să vină pe lume bine și sănătos în data de 4 iunie 2019, dar când a sosit momentul nașterii bebelușul s-a născut mort. Medicii au încercat să-l readucă la viață, dar fără succes. Mama sa, o tânără italiancă pe nume Melissa Bernardini, măritată cu un bărbat român ar vrea acum să-l poată îngropa și să plângă la mormântul său, dar, din motive necunoscute până la această oră, corpul micuțului este de negăsit.

„Când am ajuns la spital, m-au pus pe patul din sala de nașteri pentru a mă pregăti de naștere. Practic, acolo mi-au pus sistemele de monitorizare (pentru pulsul copilului – n.r.), dar bătăile inimii copilului nu se mai auzeau deja. Când s-a născut copilul au încercat să-l resuscite, dar nu au mai putut face nimic. Iar eu, fiecare pas pe care l-au făcut cu copilul în brațe, l-am văzut”, povestește conaționala noastră, Melissa, tânăra mamă îndurerată nu numai pentru pierderea copilului său, dar și de faptul că acum nu-i poate oferi nici măcar o înmormântare creștinească, așa cum se cuvine.

Întrebată de jurnalista de la „Chi l’ha visto?”, ce anume a văzut mai exact în sala de nașteri, tânăra noastră conațională izbucnește în lacrimi și nu mai are puterea să mai relateze ceea ce a văzut după ce copilul ei s-a născut fără suflare.

Melissa, tânăra mamă, în lacrimi la „Chi l’ha visto?”.

Pentru a relata pe scurt ceea ce s-a întâmplat, Federica Sciarelli, prezentatoarea emisiunii italiene spune că micuțul s-a născut mort în spitalul San Giovanni Evangelista de la Tivoli, iar, la ordinul procuraturii, corpul a fost dus la Roma pentru autopsie și apoi readus la Tivoli pentru a fi încredințat părinților. Un funcționar de la morga din Tivoli a contactat-o telefonic pe Melissa spunându-i că poate pregăti totul pentru înmormântare, dar la numai două zile după acest apel, când merge să ia corpușorul de la morgă i se spune că acesta este de negăsit.

Mai rău, nu se știe nici măcar când a dispărut și din acest motiv Melissa face un apel, în special către angajații spitalului San Giovanni Evangelista din Tivoli, pentru a fi ajutată să recupereze corpul copilului său ca să-i poată oferi o înmormântare creștinească și pentru a avea un loc unde să-l plângă. Se precizează că dispariția corpușorului a avut loc între 8 și 20 iunie 2019.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Cum faci să dormi noaptea știind că a fost un copil… gestul pe care l-au făcut… cum faci să dormi noaptea știind că pe de-o parte este mama care are nevoie să știe unde este copilul său și pe de altă parte să știi că trebuie îngropat măcar, sau să-i faci ceva. Pentru că, oricum, copilul, se știe deja… nimeni nu mi-l mai poate da înapoi. Măcar să pot să mă duc să-l plâng undeva, să-i pun o floare din când în când. Trebuie să aflu adevărul, ce s-a întâmplat și ce au făcut cu fiul meu”, spune în lacrimi mama îndurerată.

Înregistrare video integrală poate fi vizualizată aici.