Corpul fără viață al unui român din Italia găsit în stare avansată de descompunere

- Conținut sponsorizat -

Corpul fără viață al unui bărbat român în vârstă de 58 de ani a fost descoperit în stare avansată de descompunere duminică, 27 ianuarie, 2018, la periferia orașului Reggio Calabria, în sudul Italiei. Bărbatul era decedat de cel puțin zece zile iar cauzele decesului sunt încă necunoscute, relatează reggiotv.

Polițișii au fost avertizați în după amiaza zilei de duminică în legătură cu prezența unui trup neînsuflețit, aflat în zona cartierului Pellaro, la periferia sudică a orașului Reggio Calabria. Ajunși la fața locului, agenții de poliție au constatat că trupul aparținea unui cetățean de naționalitate română, Ioan Cocian, în vârstă de 58 de ani, care era foarte cunoscut în zonă.

Corpul, aflat în apropierea malului mării, în incinta unei fabrici abandonate de măcinare a porumbului numită „I Silos”, a fost găsit pe o saltea, în stare avansată de descompunere. Medicul legist a declarat că românul ar fi decedat de cel puțin zece zile din cauze încă necunoscute.

Agenții de poliție, împreună cu specialiștii de la Criminalistică, au recoltat probe și au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la decesul lui Ioan Ciocan și împrejurările în care s-a produs acesta.

Trupul fără viață al românului a fost transportat la camera mortuară a spitalului orășenesc din Reggio Calabria. În zilele următoare va fi efectuată autopsia care va dezvălui cu certitudine cauza decesului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Mai multe după publicitate -