Corpul unui bărbat care se presupune a fi al unui cetățean român a fost găsit carbonizat într-o mașină din Soverato, provincia Calabria, în sudul Italiei. Autoturismul, un vechi Fiat 500, aparținea unui conațional de-al nostru, informează StrettoWeb.
După primele reconstituiri bărbatul pare că s-ar fi sinucis dându-și foc în mașină, este ipoteza dominantă în rândul investigatorilor care se ocupă de acest caz. Corpul nu a fost încă identificat, având în vedere condițiile în care a fost găsit, și vor fi investigațiile din timpul autopsiei cele care îi vor da o identitate.
Între timp, carabinierii Companiei di Soverato au stabilit că automobilul aparținea unui proprietar român, un bărbat în vârstă de 57 de ani, care locuia singur după ce se despărțise de soția sa și care acum este de negăsit. Se presupune că ar fi victima care a fost descoperită carbonizată în mașină.
Tragedia s-a petrecut în vecinătatea locuinței unde, în prezent, fosta soție a bărbatului lucra. Cei doi, deși despărțiți de câțiva ani, continuau să aibă probleme, bărbatul pare că nu se resemnase încă acestei situații.
Investigațiile sunt în curs de desfășurare.