Italia: bărbat albanez denunțat, se dădea drept cetățean român cu acte în regulă

- Conținut sponsorizat -

Un cetățean albanez de 32 de ani, rezident în localitatea Castelnovo Sotto din provincia Reggio Emilia, a fost denunțat de carabinieri pentru fals și uz de fals după ce a fost descoperit că folosea documente de identitate false, dându-se drept cetățean român.

Potrivit ziarului local Il Resto Del Carlino, decoperirea carabinierilor a fost făcută abia după ce albanezul a fost implicat într-un accident rutier și dacă nu ar fi fost această circumstanță, cetățeanul albanez probabil ar fi continuat să se dea dat drept român mult și bine.

Imediat după accident, care a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie din acest an în via Pescatora din Castelnovo Sotto, mașina a fost abandonată la fața locului, iar șoferul a fugit pe jos. În urma verificărilor făcute de autoritățile locale a ieșit la iveală că mașina era înregistrată pe numele unui cetățean român, dar care era practic inexistent, scrie sursa citată. Carabinierii au reușit însă să descopere identitatea adevărată a proprietarului mașinii prin intermediul amprentelor digitale, iar bărbatul albanez a fost denunțat astfel pentru fals în documente și uz de fals.

Cu ajutorul documentelor falsificate și dându-se drept cetățean român, albanezul reușise să-și găsească un loc de muncă și să-și înregistreze și o mașină pe numele fals de cetățean român.