Italia: arestat și cel de-al doilea criminal al Mihaelei Stoicescu, românca ucisă în timpul unui jaf

- Conținut sponsorizat -

După arestarea lui Maurizio Buoniconti, unul dintre cei doi criminali ai Mihaelei Stoicescu, românca în vârstă de 50 de ani ucisă în timpul unui jaf care a avut loc în data de 13 martie 2019, în localitatea italiană Noventa Vicentina din provincia Vicența, autoritățile italiene au reușit luni, 17 iunie 2019, să-l aresteze și pe complicele său, Enrico Pace.

Buoniconti, în vârstă de 45 de ani și Pace, în vârstă de 29 de ani, amândoi originari din Napoli, au urmărit-o în data de 13 martie pe Mihaela Stoicescu și pe nepoata sa, Alexandra Mărăsescu, în vârstă de 33 de ani, în timp ce făceau mai multe retrageri de bani de la diverse bancomate din zonă. Conform celor relatate autorităților, banii erau necesari proprietarului companiei unde nepoata Mihaelei lucra și care trebuia să plătească o livrare. Proprietarul uitase să se programeze pentru retragerea sumei de bani și astfel a trimis-o pe tânăra sa angajată să facă mai multe retrageri de la diverse bancomate din zonă.

După ce au ridicat bani de la bancomate din Zimella, Lonigo, Orgiano, mătușa și nepoata au ajuns și la poșta din Noventa Vicentina. În timp ce nepoata sa a intrat în oficiul poștal pentru a scoate banii, Mihaela a rămas să o aștepte în mașina Mercedes cu care călătoreau. Enrico Pace a intrat atunci în mașină și a încercat să o pornească, izbind-o în același timp pe Mihaela de asfalt, după ce a deschis portiera din dreapta șoferului.

Mihaela s-a prins apoi cu mâinile de portieră, iar Pace a pornit mașina și a dat cu viteză înapoi, după care a accelerat înainte izbindu-se violent de o ambulanță. În urma acestor mișcări bruște ale mașinii, femeia română a fost izbită puternic cu capul de portieră, apoi de asfalt, iar traumatismele suferite i-au cauzat decesul

Pace a plecat din nou cu mașina Mercedes de pe loc, accelerând puternic, dar după circa 200 de metri s-a lovit de un stâlp din fața sediului Gărzii de Finanțe. Apoi a dat înapoi și s-a izbit de un zid al unei parcări. În acel moment a abandonat autoturismul Mercedes și s-a urcat într-o mașină Fiat Panda, condusă de Buoniconti, care îl urmărea îndeaproape, reușind astfel să fugă de la locul crimei.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La trei luni după jaful care a dus la decesul conaționalei noastre, autoritățile i-au identificat pe cei doi infractori și în data de 13 iunie l-au arestat pe Buoniconti, în timp ce complicele său, Enrico Pace, reușise să scape iar de cătușe. Fuga sa însă a luat sfârșit luni, 17 iunie, când carabinierii l-au arestat în preajma penitenciarului Poggioreale din Napoli. Un al treilea bărbat italian, cu inițialele N.F. și originar tot din Napoli, a fost denunțat în stare de libertate pentru că i-a ajutat pe cei doi criminali să fugă de autorități după jaf.

Buoniconti și Pace sunt acuzați amândoi de omor calificat, jaf agravat și furt, această ultimă acuzație fiind relativă la faptul că mașina cu care au fugit cei doi infractori avea numere de înmatriculare furate.