Italia: 12 decembrie, grevă în sistemul medical. „Sistemul sanitar se oprește pentru o zi, pentru a nu se închide pentru totdeauna”

- Conținut sponsorizat -

Grevă de 24 de ore în sistemul sanitar italian, astăzi, 12 decembrie, când mii de vizite și de intervenții medicale vor fi reprogramate. Policlinicile și spitalele vor oferi doar asistență de prim ajutor și de urgență. Toate siglele sindicale au aderat la grevă. În mod special, protestul se va referi la personalul administrației medicale, veterinare, profesionale și tehnice din sectorul sănătății.

Potrivit Anaao, principalul sindicat al lucrătorilor din spitale, circa 40.000 de intervenții chirurgicale, sute de mii de vizite de specialitate și servicii de diagnosticare vor fi reprogramate și va exista un blocaj complet al activității veterinare legate de controlul alimentelor. Vor fi garantate doar urgențele chirurgicale și serviciile de prim ajutor.

„Sistemul sanitar se oprește pentru o zi, pentru a nu se închide pentru totdeauna”, este sloganul grevei.

Ministrul Sănătății, Beatrice Lorenzin, a declarat că este alături de medicii italieni. „Sunt două probleme de rezolvat” spune ministrul, „unul e deblocarea finanțărilor și cealaltă este reînnoirea contractului colectiv de muncă pe care în acest moment nu îl gestionează Ministerul Sănătății”.

Sunt organizate diverse evenimente în mai multe orașe ale Italiei: o mare manifestație va avea loc pe Via XX Settembre la Roma, în fața Ministerului Economiei.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Mai multe după publicitate -