Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, 4 ianuarie că noul Guvern are promisiuni complicate de îndeplinit și le-a solicitat membrilor Cabinetului Sorin Grindeanu să livreze ceea ce a fost promis în campania electorală, relatează Agerpres.
„Din acest moment, dumneavoastră sunteți Guvernul României. Aveți o misiune grea, aveți de îndeplinit promisiuni complicate. Trebuie să livrați ceea ce a fost promis în campania electorală. Așa îmi imaginez că după alegeri trebuie să pornească un Guvern. Campania electorală nu este doar un circ mediatic, cu toate că și asta este, ci în campania electorală s-au făcut promisiuni. De asta ați fost votați și mă adresez aici celor care sunt parlamentari și șefi în Parlament și asta trebuie să livreze Guvernul”, a afirmat șeful statului după ce membrii Cabinetului Sorin Grindeanu au depus jurământul de învestitură.
„Sper ca într-o zi să-mi explicați cum veți face în așa fel încât să vă încadrați într-un deficit bugetar de 3%, să creșteți salariile, să scădeți impozitul, TVA-ul și multe alte lucruri. Eu îmi doresc să faceți aceste chestiuni”, a spus șeful statului.
„Eu vă doresc să aveți un mandat de succes! Românii își doresc să aibă un Guvern de succes”, a afirmat Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a fost ironic la adresa lui Liviu Dragnea, către sfârșitul discursului său. Șeful statului i-a transmis președintelui PSD că a aflat de la televizor că el este singurul care știe din scoarță în scoarță programul de guvernare al PSD și l-a rugat frumos, să îi înveţe și pe noii miniștri programul de guvernare.
„Domnule președinte Dragnea, aflarăm de la televizor că sunteţi singurul care știe programul de guvernare din scoarță în scoarță. Vă rog eu frumos, învățați-i și pe ei”.