O îngrijitoare română din Italia a furat bijuteriile bătrânei pe care o asista și le-a ascuns în frigider

- Conținut sponsorizat -

O femeie română în vârstă de 41 de ani, care lucra ca îngrijitoare pentru o bătrână din Portici, o localitate de lângă Napoli, a fost denunțată de carabinieri italieni după ce au fost găsite în frigiderul locuinței sale bijuterii care aparțineau bătrânei pentru care femeia lucra.

Conform presei italiene, „badanta” româncă își luase răspunderea să îngrijească o bătrână italiancă în vârstă de 85 de ani. Conaționala noastră a făcut la început o impresie foarte bună rudelor pensionarei pe care o asista, dar încrederea familiei avea să fie în curând trădată. Din casă au început să lipsească la un moment dat bijuterii și alte obiecte de valoare, iar bănuielile nu puteau să cadă decât asupra femeii care lucra de puțin timp pe postul de îngrijitoare.

Fiica bătrânei s-a adresat carabinierilor care au percheziționat casa în care locuia badanta împreună cu partenerul ei, un bărbat în vârstă de 60 de ani. Ascunse într-o pungă de hârtie, au găsit în frigider bijuteriile și obiectele furate. Acestea au fost recunoscute de bătrână și de fiica ei care au reintrat în posesia bunurilor.

Îngrijitoarea și partenerul ei au fost trimiși în fața judecătorilor cu acuzația de furt și complicitate.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI