Infractor italian beat la volan se dă drept român și prezintă documente false

- Conținut sponsorizat -

Bărbatul a fost văzut de alți șoferi conducând în zig-zag pe superstrada Fi-Pi-Li, la volanul unui automobil Mercedes ML. Ceilalți participanți la trafic au alertat imediat Poliția Stradală fiind trimise imediat o patrulă de poliție din Pisa, alături de o echipă a Comisariatului din Pontedera, care au oprit automobilul în cauză în dreptul ieșirii spre localitatea Pontedera.

Agenții de poliție au constatat că la volanul mașinii se afla un bărbat tânăr, însoțit pe scaunul din dreapta de o pasageră, iar când i s-au cerut documentele, tânărul de la volan a prezentat polițiștilor un permis de conducere și o carte de identitate eliberate în România, relatează site-ul Pisa Today.

În urma testului făcut de agenți la fața locului a reieșit că tânărul șofer avea o alcoolemie de 1,56 gr/l iar polițiștii, care suspectau că tânărul ascundea ceva, au decis să-l ducă pe acesta la birourile Chesturii din Pisa unde i-au fost controlate cu atenție documentele și i s-au luat amprentele.

Rezultatul scurtelor investigații i-a surprins chiar și pe polițiști, acesta arătând că au de a face nu cu un român ci cu un infractor de cetățenie italiană în vârstă de 26 de ani, căutat pentru tentativă de omor și care trebuia să ispășească o pedeapsă de circa 6 ani de închisoare.

Tânărului infractor i s-au adăugat la cazier și infracțiunile de condus în stare de ebrietate și uz de documente false și a fost transportat la penitenciarul Don Bosco de la Pisa unde va rămâne până la terminarea pedepsei.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI