Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, 21 ianuarie, la clubul Bamboo din București, în jurul orei 3.00, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Cauzele incendiului sunt, încă, necunoscute.
Nu se știe exact câte persoane au fost în club la momentul izbucnirii focului. La ora 6.15, pompierii nu reușiseră să stingă flăcările. O persoană e în stare foarte gravă. Răniții sunt internați la mai multe spitale din București. 13 persoane sunt internate la Spitalul Floreasca, printre care și cea aflată în stare gravă.
Mai multe persoane au suferit de hipotermie pentru că au sărit, de frică, în lacul pe malul căruia se află clubul de lux.
„De menționat, față de intervenția anterioară, faptul că avem și un echipaj de scafandri care a verificat zona din spatele clubului, zona către lac, pentru identificarea unor persoane. În spatele clubului nu au fost identificate persoane de către scafandri. Cine s-a evacuat, ulterior a și fost luat din zona respectivă, deci nu mai este nimeni în spatele clubului”, a precizat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a precizat că în spitalele din Capitală au ajuns 41 de persoane, unele dintre acestea prezentându-se cu mijloace proprii la unitățile medicale, însă cele mai multe au fost aduse cu ambulanțele SMURD și SABIF.
Clubul Bamboo nu avea toate actele în regulă pentru autorizație de funcționare, a declarat la Digi24 viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu. „Cred că a funcționat și cu bunăvoința fostelor autorități”, a spus oficialul.
El a mai spus că clubul Bamboo a fost amendat anul trecut pe acest motiv și urma să fie amendat din nou, pe aceleași motiv, următoarea etapă fiind suspendarea activității.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus începerea urmăririi penale pentru distrugere în dosarul privind incendiul de la clubul Bamboo, a declarat, sâmbătă AGERPRES.
Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat sâmbătă, referitor la posibilitatea că s-a fumat în interiorul Clubului Bamboo înainte de incendiu, că o astfel de speculație trebuie verificată temeinic și că în acest moment nu se poate pronunța în această privință.
”În incendiul din clubul bucureștean nu și-a pierdut viața, din fericire, nici un om. Am trecut, însă, pe lângă o altă tragedie de proporții.
Reguli și legi au fost, se pare, din nou încălcate. Până nu vom înțelege odată pentru totdeauna că legea e una pentru toți, societatea va fi mereu în pericol. Le doresc însănătoșire grabnică celor răniți și mulțumesc salvatorilor!”, a scris președintele României, Klaus Iohannis, pe Facebook.