Dacă aveți o carte de credit care folosește tehnologia ”contactless” și circulați des cu mijloacele de transport sau frecventați locuri aglomerate, banii dumneavoastră sunt în pericol.
Alarma a fost dată de reporterii de la emisiunea italiană ”Le Iene” care în februarie, 2016, pentru prima dată în Italia, făceau public acest nou mod de a ”fura din buzunare” prin intermediul tehnologiei.
Cum are loc furtul mai exact?
Printre diferitele metode care permit citirea unei cărți de credit, cele mai ușoare de utilizat și la îndemâna tuturor sunt aplicațiile mobile care pot fi descărcate de pe orice magazin digital, gen Google Play, pentru cei ce folosesc Android, sau App Store pentru cei ce folosesc iOS.
Odată descărcată și instalată aplicația, e de ajuns să se intre în raza de acțiune a cărții de credit, care este de circa 10 centimetri, pentru a intra în posesia datelor bancare și personale ale proprietarului.
În plus, mai există și dispozitive ce pot fi cumpărate online, care permit extinderea razei de acțiune până la un metru distanță, e de ajuns să aveți cartea de credit în buzunarul din spate a pantalonilor sau în poșetă pentru a deveni victima unui astfel de hoț ”hi-tech” care, de obicei, se învârte prin centrele comerciale, locuri publice aglomerate și în mijloacele de transport.
Ce fel de cărți de credit pot fi atacate?
Cărțile de credit sau ”bancomat” care folosesc tehnologia contactless, tehnologie care permite plățile cu acestea pur și simplu apropiind cardul de POS (Point of Sale – dispozitivul pentru plăți folosit în general de activitățile comerciale) și pentru care nu este necesar un cod PIN.
Dacă pe cardul dumneavoastră este prezent acest simbol de mai jos, înseamnă că folosește tehnologia contactless:
Cum vă puteți proteja?
Sfaturile pentru a vă proteja de astfel de furturi sunt simple dar totodată foarte puține. În primul rând asigurați-vă, când sunteți într-un magazin și plătiți la casa de marcat cu un astfel de card, că nu e nici un individ în jur cu un smartphone sau alte tipuri de dispozitive prin care vi se pot fura datele.
O altă metodă, foarte eficientă, este aceea de a activa serviciile sms de la banca dumneavoastră, care vă anunță de fiecare dată când se face o plată cu cardul dumneavoastră. Astfel, dacă nu ați efectuat dumneavoastră plata, aveți posibilitatea să sunați imediat la bancă și să blocați cardul, denunțând furtul. În plus, în astfel de cazuri, majoritatea băncilor, la cererea dumneavoastră, vă pot recupera banii fără nici o problemă, e de ajuns să declarați că banii v-au fost furați și încercați să prezentați cât mai multe probe în acest sens.
Altă soluție este să vă protejați fizic cardul, fie ținându-l în portofel cât mai ”adânc îngropat” sau folosind diverse huse de protecție pentru carduri, gen cea de la Fort Knox creată special pentru vă proteja cardul.
Modurile de a fi furați și de a ne fi accesate datele personale sunt tot mai multe și cazurile acestea sunt tot mai frecvente, de aceea vă sfătuim să vă informați cât mai mult posibil și din surse cât mai sigure cum vă puteți proteja de astfel de furturi.