Furia românilor care vor să-l voteze pe Simion este mai mult decât justificată

Nu știu alții ce văd, dar eu, când mă uit la conaționalii mei care spun că-l vor vota în turul doi pe George Simion, văd foarte mulți români furioși care își argumentează votul nu atât prin validarea competențelor și activității sale politice din trecut, cât prin exasperarea la care i-au adus cei care au guvernat și condus țara până acum, cu tot cu partidele lor.

Chiar și votul din noiembrie confirmă acest lucru, când Simion abia a atins 13,86%. Dacă ar fi fost atât de promițător ca președinte, aceiași alegători care l-au votat pe 4 mai l-ar fi votat și atunci, în număr la fel de mare.

Evident, anularea alegerilor de anul trecut a înfuriat mulți români care îl votaseră atunci pe Călin Georgescu, iar voturile acestora s-au transferat automat către Simion, fiindcă acesta a știut cum să profite de ocazie și să-i atragă de partea sa. Lipsa de comunicare din partea autorităților, la care s-a adăugat și interzicerea candidaturii lui Georgescu și în acest an, n-au făcut decât să amplifice furia oamenilor.

Pe scurt, vreau să spun că vă înțeleg! Furia voastră este mai mult decât justificată și, la fel, și votul. Eu, deși îl voi vota pe Nicușor Dan, oricât de greu ar fi în România dacă Simion ajunge președinte, nu aș putea să vă reproșez nimic – și nici nu îndrăznesc să o fac acum – chiar dacă uneori mă deranjează profund înjurăturile și jignirile pe care le văd din partea unor susținători ai lui Simion la adresa noastră, cei care îl susținem pe contracandidatul său.

Motivul pentru care scriu aceste rânduri – și sper să fiți măcar pe jumătate la fel de înțelegători cu mine cum încerc eu să fiu cu voi – este să vă rog doar un lucru: să vă puneți câteva întrebări care, cred eu, sunt esențiale pentru a vă asigura că Simion este, într-adevăr, candidatul cel mai potrivit pentru a fi președinte dintre cei doi pe care îi aveți în față.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cât de siguri sunteți că Simion va aduce o schimbare în bine în țara asta, ținând cont de comportamentul violent, manipulator, înșelător și dictatorial pe care l-a manifestat chiar și față de cei cu care a pornit la drum sau care l-au sprijinit, cum ar fi Șoșoacă, Claudiu Târziu sau Gigi Becali? Ce garanții aveți că nu va proceda la fel și cu cei care l-au votat? Ca să nu mai vorbim de cei care nu l-au votat sau îl critică – pe care deja a început să-i amenințe. Ce anume vă face să credeți că Simion nu face parte din sistem și că AUR nu se va alia cu PSD, dat fiind faptul că mulți foști PSD-iști au trecut deja în AUR, cum e cazul lui Tudor Ciuhodaru sau Ana Predescu? Și, în plus, că AUR are deja alianțe cu PSD în consiliile județene din Prahova, Iași, Bacău, Suceava și Vrancea, dar și la nivel de primării, unde colaborează inclusiv cu PNL?

Cât de mult credeți că va respecta Simion poporul român, dacă el, în loc să participe la dezbaterile cu contracandidatul său și să răspundă le nelămuririle oamenilor cărora le cere votul, se duce în Polonia să-și arate susținerea față de un politician străin care candidează la Președinția acelei țări sau în Italia, să se fotografieze cu Salvini, un politician care are un întreg repertoriu de acuzații exagerate și nejustificate la adresa românilor care au imigrat în Peninsulă?

Cât de cinstit credeți că este Simion dacă, atunci când a aflat că în tabăra de vară AUR l-a premiat cu un loc de deputat pe organizatorul Silviu Oancea, nu a spus nimic, deși cu doar câteva luni înainte declara că acesta a fost forțat să demisioneze din partid chiar la cererea sa?

Și, cum bine știți, un președinte trebuie să fie diplomat și să respecte oamenii chiar și atunci când nu este de acord cu ei. Ce fel de președinte ar putea fi cineva care strigă în Parlament la o femeie: „Te agresez sexual, scroafo!” sau spune despre contracandidatul său: „E autist, săracu’!”, fără a ține cont de suferința părinților care au copii cu autism?

Sincer, sunt prea multe episoade de violență verbală și chiar și fizică din partea lui Simion ca să le enumăr aici. Totuși, dacă nu vrem ca România să intre într-un conflict cu o altă țară, întrebarea esențială este aceasta: cât de siguri suntem că Simion, ca președinte al țării și comandant al forțelor armate, nu va provoca un conflict armat cu un stat care nu îl agreează, cum ar fi Ucraina?

În finală, vă mai întreb: dacă România n-ar fi avut până acum conducători care să fie atât de corupți, nesimțiți, mincinoși și aroganți, l-ați mai fi votat pe George Simion sau i-ați fi dat votul lui Nicușor Dan?

Dacă reușiți să răspundeți la aceste întrebări, cred că veți putea vota cu conștiința împăcată, indiferent ce decizie veți lua.

Îndrăznesc să vă rog însă să lăsați deoparte, preț de numai câteva minute, furia care vă apasă în aceste zile – pe bună dreptate – și să răspundeți cu sinceritate.