Aurelian Mihai, fostul deputat de diaspora, a fost implicat sâmbătă într-un accident rutier, când se îndrepta spre Bucovina, unde a petrecut noaptea de Revelion. Are leziuni uşoare, deşi s-a rostogolit cu maşina de patru ori între Buzău şi Râmnicu Sărat, informează Mediafax.
„Trecuserăm de Buzău. Eu eram pe scaunul din dreapta. Şoferul, un prieten, conducea foarte bine. Tocmai ce terminasem să vorbesc la telefon cu mama. La un moment dat, prietenul meu a pierdut controlul maşinii. Din sens opus venea un TIR, care ne claxona. Totul a durat foarte puţin. Nu reţin decât imaginea geamului care se sfărâma înspre mine. Persoana care a făcut expertiza mi-a zis că, de fapt, maşina s-a rostogolit de patru ori”, a povestit Aurelian Mihai pentru sursa citată.
El a precizat că, după accident, a fost la spital, unde medicii au constatat că are leziuni minore, printre care o entorsă cervicală.
„Atunci când ţi se oferă o a … doua <viaţă>, în cazul meu, mai mult decât a doua, aduci mulţumiri oricui, te rogi ca nimeni să nu cunoască vreodată suferinţa, ca să nu treacă prin experienţa neplăcută prin care ai trecut şi mai ales încurajezi, te rogi pentru liniştea sufletească a celor aflaţi lângă tine în momentul accidentului, de la mic la mare, de la şofer la cei aflaţi pe bancheta din spate a maşinii. Atunci când scapi teafăr, poţi spune cu toată încrederea că <Dumnezeu nu doarme>, ci veghează şi-I mulţumeşti”, a scris Aurelian Mihai pe profilul său Facebook.
Aurelian Mihai s-a născut la 4 noiembrie 1975, în Fetești, Ialomița, este un fost deputat român de diaspora, membru al Parlamentului României, ales în Camera Deputaților din România în legislatura 2012-2016.