În Italia, prin aprobarea și publicarea Legii Bugetului din 2017, s-au luat diverse măsuri pentru a susține învățământul superior și pentru a încuraja tinerii să urmeze forme de învățământ superior, indiferent de condiția familiilor din care provin.
Printre primele măsuri luate de statul italian pentru a încuraja tinerii să urmeze o facultate se numără:
- reducerea taxelor de școlarizare pentru studenții cu un indicator ISEE mai mic de 30.000 de euro;
- scutire de la plata acestor taxe pentru studenții cu un indicator ISEE mai mic de 13.000 de euro.
Ce reprezintă indicatorul ISEE?
„Indicatore della situazione economica equivalente” (ISEE), reprezintă un instrument ce permite măsurarea situației financiare a familiilor din Italia. Este un indicator ce ține seama de veniturile, bunurile (mobile și imobile) și caracteristicile nucleului familial (familie tradițională sau persoană singură).
Cine nu plătește taxele de studiu?
Scutirea de la plata taxelor de studiu se aplică studenților aflați în primul an de studii universitare de licență sau studii universitare de masterat și ai căror familii au un indicator ISEE mai mic de 13.000 de euro.
Condiții suplimentare pentru studenții care au depășit primul an de studiu
Pentru a beneficia de scutirea de plată, studenții care se află în al doilea an de studiu trebuie să obțină, până în data de 10 august a anului precedent, un număr de 10 credite. O condiție asemănătoare există și pentru studenții din anii superiori: ei trebuie să acumuleze, pe parcursul celor 12 luni anterioare datei de 10 august, un număr de cel puțin 25 de credite.
Chiar și studenții care nu acumulează numărul necesar de credite primesc un bonus în valoare de 200 de euro, cu condiția ca indicatorul ISEE să fie mai mic de 13.000 de euro. Acest bonus nu se aplică cursurilor universitare cu durată mai mică sau egală cu un an.
Studenții cu ISEE mai mic de 30.000 de euro
Studenții care au un indicator ISEE cuprins între 30.000 de euro și 13.000 de euro beneficiază de reducerea taxelor școlare.
Potrivit pct. 257 al art. 1 din Legea 232/2016 (Legge di stabilita 2017) vor plăti 7% din diferența dintre valoarea indicatorului ISEE al nucleului familial și valoarea de 13.000 de euro. Spre exemplu, un student cu un indicator ISEE de până la 17.000 de euro va plăti 7% din aproximativ 4.000 de euro, adică maximum 280 de euro.
Studenților care nu se află în primul an de studiu și care beneficiază de reducerea taxelor li se aplică aceleași reguli ca și studenților care nu plătesc taxele școlare, și anume, pentru a se bucura de reducere, trebuie să obțină un număr de cel puțin 10 credite în primul an și minimum 25 în anii următori.
Burse pentru elevii din ultimul an de liceu
Până la data de 30 aprilie a fiecărui an, Fundația Articolul 34, (Fondazione Articolo 34), anunță acordarea a cel puțin 400 de burse anuale, fiecare în valoare de 15.000 de euro, elevilor de liceu merituoși, dar fără posibilități materiale, pentru a le permite înscrierea și frecventarea cursurilor universităților de stat sau ale institutelor pentru formare artistică (arte plastice, muzică, dans etc.).
Care sunt condițiile ca elevii să poată solicita o astfel de bursă?
- să fie elevi în ultimul an de liceu;
- să aibă un indicator ISEE mai mic de 20 000 de euro;
- mediile notelor din antepenultimul și penultimul an de liceu să fie mai mari de 8.
De asemenea, elevii trebuie să obțină rezultate la testul INVALSI (Istituto nazionale per la valutazione del sistema educativo di istruzione e di formazione), probele de matematică și italiană, care sa-i situeze în primul sfert al rezultatelor obținute de către elevii din regiunea în care se află școala la care învață.
Sursa: avocatnet.ro