Tot mai mulți români aleg să își construiască un viitor departe de hotarele României. O bună parte dintre aceștia sunt tineri care au un potențial fizic și intelectual enorm, pe care țara îi pierde, fără ca măcar să încerce să-i valorifice. Termină studiile iar străinătatea reprezintă pentru ei o oportunitate.
Unii, încă de mici, pleacă împreună cu părinții, oameni în floarea vârstei care își părăsesc gospodăriile și se duc unde văd cu ochii și cu speranța unui viitor mai bun pentru copiii lor.
Tinerii români din străinătate reprezintă pentru România un tezaur, o comoară răspândită peste tot în lume. Ei se confruntă în statele în care cresc și trăiesc acum cu un sistem nou de conducere, de administrare, de organizare și rânduire a lucrurilor, o nouă mentalitate dar mai presus de toate beneficiază de o altfel de educație și instruire. Primesc și asimilează de la țările bogate în care cresc o anumită disciplină civică, o educație financiară, ideile unui sistem administrativ bazat pe meritocrație, a unuia social în care toți trebuie mai întâi să contribuie și abia apoi să primească, învață că adevărul, respectul și mai ales profesionalitatea stau la baza unui sistem care funcționează bine.
Aceste valori inestimabile ale României vor face ca viitorul țării să nu fie pierdut, mulți dintre acești tineri se vor întoarce pe pământul natal unde vor investi cunoștințele acumulate și vor lupta pentru a schimba ceva în România. Ceva în mai bine! Până atunci, unii luptă de departe, de acolo unde ar putea trăi liniștiți fără să le pese. Doar că rădăcinile, dorurile, îi trag spre casă oricât de departe ar fi ei și astfel, mulți se implică în a da o mână de ajutor celor rămași, în lupta lor de a găsi soluții pentru o țară unde să se poată trăi mai bine și cu demnitate.
Emanuel Chirilă este un tânăr român de succes care trăiește împreună cu familia în Italia de mai mulți ani
Are 20 de ani, este originar din Iași și locuiește de când avea 9 ani, la San Giovanni Valdarno, un mic orășel din provincia di Arezzo.
Emanuel a fost nominalizat în acest an pe lista Forbes Italia, „100 de lideri ai viitorului”, după participarea la forumul TEDxYouth Italia, eveniment-concurs care premiază ideile valoroase ale tinerilor absolvenți ai școlilor italiene. Tânărul nostru român a inventat o cască de motociclist care, în caz de accident sau nevoie, trimite singură un sms de solicitare de ajutor, cu coordonatele locului în care se află. Multe vieți, mai ales de tineri, pot fi salvate așa.
S-a înscris într-un partid politic din România și participă la acțiunea „Fără penali în funcții publice”
Italia l-a premiat, dar gândul lui Emanuel este la țara sa. S-a înscris într-un partid politic român și se implică activ într-o inițiativă cetățeanească numită „Fără penali în funcții publice”. O petiție care strânge semnături necesare modificării Constituției României prin referendum și care dorește eliminarea tuturor persoanelor care au suferit condamnări, din funcțiile publice ale statului român.
Emanuel, ce faci în Italia în momentul de față, cu ce te ocupi?
„Am terminat liceul de informatică și telecomunicații și acum lucrez full time ca programator într-o firmă de informatică din Figline Valdarno iar in timpul liber investesc tot ce am și lupt din greu să reușesc să duc la bun sfârșit proiectul care pe care l-am început la vârsta de 18 ani, ‘Casca inteligentă pentru motovehicule’, proiect care m-a făcut cunoscut în Italia și în lume.”
Cum ai ajuns să fii interesat de ceea ce se întâmplă în România?
„Am lăsat multe rude în România, am bunici în județul Neamț iar mătușile mele locuiesc la Iași. Mă gândesc mereu la ei, la binele lor, plus de asta am amintiri de neuitat din copilăria petrecută în țara unde m-am născut și am crescut până la vârsta de 9 ani. Amintirile cele mai frumoase sunt iernile cu zăpadă și tradițiile de sărbători, cu urări și colinde românești.
În toamna anului 2017, când au început protestele din România, am simțit un gust amar și o părere de rău pentru situația din țară. Mă simțeam plin de furie pentru că nu puteam partecipa și eu la manifestațiile care aveau loc în marile orașe, uitându-mă neputincios la televizor și văzând cum politicienii își băteau joc de o țară întreagă, fără pic de rușine. Am simțit că viitorul poporului din mijlocul căruia fac parte este în pericol și așa am ales să mă implic și eu pentru a contribui cu ceva la binele și viitorul țării mele. M-am înscris în partidul care mi s-a părut, din punctul meu de vedere, cel mai potrivit și am trecut la acțiune.”
Ce crezi că ar trebui să se schimbe în țara noastră pentru ca românii să nu mai emigreze?
„Din puțina mea experiență cred că ar fi nevoie de:
1. Să se schimbe mentalitatea oamenilor și cred că asta va fi posibil investind în educație deoarece tinerii de azi sunt adulții de mâine.
2. Să fie schimbată radical infrastructura țării, pentru a permite investitorilor să își deschidă afaceri în România și pentru a evita o mare parte din accidentele stradale.
3. Să se investească mult mai mult în sistemul de sănătate românesc.
4. Restul va veni de la sine…”
Te gândești să te întorci vreodată definitiv în România? Ce mesaj ai pentru tinerii români de vârsta ta?
„Tot mai mulți dintre noi putem încuraja tineretul demonstrând interes și implicare în tot ceea ce reprezintă țara noastră și nu indiferență, pasivitate și negativitate. Doar acționând se va putea schimba ceva! Mi-ar face mare plăcere să vin în România să investesc în ceva activități și asta voi face imediat cum se va ivi vreo ocazie.
Sugerez tuturor tinerilor din Diaspora să-și folosească creativitatea și inteligența, pentru a găsi idei de a investi în România pentru că nicăieri nu este ca acasă, unicul loc unde nu te vei simți străin!”
În Italia, tot mai mulți români participă activ la acțiunea „Fără penali în funcții publice.”
La Torino, Milano, Roma, Florența dar și în localități mai mici, Empoli, Padova, Arezzo și altele, voluntarii români din această campanie se organizează pentru strângerea de semnături din partea conaționalilor lor. Harta voluntarilor din Italia în campania „Fără penali în funcții publice” o puteți vedea aici.
Pe Emanuel Chirilă, duminică, 10 iunie, îl veți putea găsi în Piazza Cesare Beccaria din Florența unde, în cadrul evenimentului Strângem semnături la Florența, între orele 11:30 – 14:00, alături de colegii săi, va aștepta și va strânge semnăturile românilor din orașul Florența și împrejurimi. Semnături pentru o Românie nouă, cinstită, demnă, responsabilă, în care părinții să se întoarcă și din care fiii să nu mai plece!