Dramatica poveste a Danielei, românca din Italia înjunghiată de 14 ori în plină stradă de soț. „Sunt nopți în care încă îmi este greu să dorm”

Daniela Manda, o româncă de 40 de ani din Italia, a fost înjunghiată de soțul ei cu 14 lovituri în fața unui supermarket din localitatea Seriate, în provincia Bergamo din regiunea Lombardia. Bărbatul este încarcerat, iar procurorul a cerut să fie judecat imediat.

Procurorul Emma Vittorio a solicitat judecata imediată în cazul lui Daniel Manda, 49 de ani, șofer de camion, aflat în detenție pentru tentativă de omor calificat și hărțuire.

Tribunalul a fixat pentru 12 noiembrie ședința în care va fi analizată posibilitatea aplicării procedurii abreviate, care i-ar reduce cu o treime pedeapsa. Bărbatul este asistat de avocatul Lorenzo Mele.

Potrivit reconstituirii făcute de carabinierii Secției operative a Companiei din Bergamo, Daniel Manda și-a atacat soția, Daniela, în dimineața zilei de 6 ianuarie 2025, în fața supermarketului Lidl din Seriate, în văzul mai multor martori.

A lovit-o de 14 ori cu cuțitul în zona feței, gâtului, coastelor și spatelui, provocându-i și răni profunde la mâna stângă.

Un electrician din Pedrengo și un militar aflat în timpul liber au intervenit și l-au imobilizat; militarul a fost rănit, având 12 zile de îngrijiri medicale. Arma folosită a fost un cuțit cu lamă din ceramică de 15 cm.

În fața anchetatorilor, inculpatul a susținut că soția ar fi avut acel cuțit asupra ei și el i l-a luat, afirmație pentru care nu există niciun suport obiectiv.

El a negat și hărțuirea, însă, potrivit anchetei, există amenințări trimise prin WhatsApp, între care scrie: „Te voi găsi eu, nicio problemă.”, „Ne vom vedea și chiar curând.”, „O să-ți faci rău”.

În seara de 5 ianuarie, când Daniela s-a refugiat la o prietenă, bărbatul ar fi strigat către aceasta din urmă: „Ești martoră, eu o voi urmări pe Daniela și o voi ucide.”

Contextul familial era tensionat: femeia hotărâse să își caute un serviciu și să fie mai independentă, iar între soți existau divergențe legate de separare, între timp finalizată.

În noiembrie 2024, bărbatul primise o pedeapsă de 2 ani și 4 luni pentru rele tratamente în familie, după care Daniela părăsise casa din Pedrengo și se mutase singură la Seriate.

La aproape opt luni de la atac, Daniela Manda spune, citată de Corriere della Sera, că încă se confruntă cu urmările:

„Sunt nopți în care încă îmi este greu să dorm. Mâna mă doare în continuare, la următoarea vizită îmi vor spune dacă mai trebuie operată. Lucrez ca magazioneră, ar trebui s-o țin în repaus, dar e imposibil.”

Cei doi copii ai cuplului, un băiat de 18 ani și o adolescentă de 14 ani, au părăsit locuința din Pedrengo și locuiesc acum cu mama; minora i-a fost încredințată exclusiv.

Daniela vorbește despre frică, dar și despre impasul financiar în care a ajuns: „Mă gândesc des la dimineața aceea. Îmi e greu să întorc pagina și, până nu se va termina totul, nu știu la ce să mă aștept. Încă mi-e teamă.

Am un salariu de 500 de euro, o chirie și facturi de plătit. Reușesc să ajung până la un punct, cu siguranță nu să susțin ratele ipotecii casei din Pedrengo, care, mă tem, va fi scoasă la licitație.”

Următoarea etapă judiciară este programată la data de 12 noiembrie, când instanța va decide dacă Daniel Manda poate accesa procedura abreviată în dosarul în care este acuzat de tentativă de omor calificat și hărțuire.