Două femei din Austria, Doris și Jessica, născute prematur în octombrie 1990 la același spital din orașul Graz, și-au descoperit părinții biologici după 35 de ani, în urma unui test ADN care a confirmat că au fost schimbate la naștere.

Cazul a fost relatat de televiziunea austriacă ORF și confirmat de spital, care a transmis: „Regretăm profund că această greșeală s-a produs la momentul respectiv”, a declarat directorul general al unității medicale într-un comunicat.
Ambele nou-născute au fost ținute inițial în incubatoare, separat de mamele lor, potrivit ziarului Kronen Zeitung.
Eroarea a ieșit la iveală după ce una dintre femei a aflat, în urmă cu mai mulți ani, că grupa ei sanguină era incompatibilă cu cea a părinților care o crescură.
Spitalul a declanșat atunci verificări interne și, în 2016, a lansat și un apel public, însă cealaltă familie nu a putut fi identificată la acel moment.
Piesa lipsă din puzzle a apărut recent: a doua femeie și-a aflat grupa de sânge în timpul unei sarcini și a făcut legătura cu cazul nerezolvat al schimbului de copii.
Ea a contactat-o pe prima femeie, cele două au efectuat un test ADN și astfel s-a confirmat schimbarea din maternitate. Ulterior, fiecare și-a cunoscut părinții biologici.
Potrivit agenției DPA, spitalul din Graz a confirmat confuzia și faptul că situația a fost în cele din urmă clarificată.
Instituția și-a exprimat oficial regretul pentru eroarea comisă în urmă cu mai bine de trei decenii și consecințele ei asupra celor două familii.