Un tânăr român în vârstă de 31 de ani a murit în timpul unei călătorii cu mașina în Italia, fără ca părinții săi, care erau cu el în autoturism, să își dea seama imediat de tragedie. Tânărul se afla pe bancheta din spate, iar mama și tatăl lui au crezut inițial că adormise.
Ei și-au continuat drumul pentru aproximativ 100 de kilometri de la momentul în care fiul lor rostise ultimele sale cuvinte, relatează Corriere della Sera.
Familia de români circula pe autostrada A21 Torino-Piacenza, pe sensul de mers către Torino. Tatăl conducea autoturismul, mama se afla pe locul din dreapta, iar fiul lor călătorea în spate.
La un moment dat, tânărul a încetat să mai vorbească și părea că a adormit. Părinții și-au continuat drumul, dar după circa 100 de km au încercat să îl trezească, însă acesta nu a reacționat.
Îngrijorați de faptul că fiul lor nu răspundea, părinții au oprit într-o zonă de odihnă situată între localitățile Casteggio și Voghera. Abia atunci și-au dat seama că situația era mult mai gravă decât crezuseră și că tânărul părea să-și fi pierdut cunoștința.
În jurul orei 7:30, cei doi au solicitat intervenția serviciului medical de urgență 118.
Echipajele sanitare au ajuns la fața locului în câteva minute, însă pentru tânărul de 31 de ani nu s-a mai putut face nimic. Cadrele medicale au constatat decesul acestuia.
Părinții au relatat personalului medical că fiul lor suferea de probleme cardiace ușoare.
Potrivit celor declarate serviciului 118, ultimele cuvinte ale tânărului fuseseră rostite cu aproximativ 100 de kilometri înainte de oprirea mașinii. În tot acest timp, părinții au crezut că fiul lor dormea pe bancheta din spate.










