„N-am știut ce mă așteaptă, n-am avut curajul să iau proteza, în scaunul meu cu rotile am ieșit de la vot în aplauzele celor care așteptau la coadă. Eu am votat la Padova! Voi?”, este mesajul scris pe pagina sa de Facebook de către Anca Maria Nistor, o româncă din Italia care, deși nu se deplasează cu prea mare ușurință, a ținut să voteze la alegerile europarlamentare și pentru referendumul național organizat de președintele Iohannis.
Un exemplu de adevărat civism și responsabilitate cetățenească, un semn că diaspora română nu trimite în țară doar bani, ci și semnale clare de cum trebuie să ne comportăm într-o democrație, unde votul stă la baza libertății și a drepturilor cetățenești.
Povestea de viață a Mariei Anca Nistor o puteți citi pe blogul personal, suntinvalid.com
Mii de români din Italia, Germania, Franţa, Austria, Marea Britanie şi alte state europene au format cozi masive duminică, 26 mai, în oraşele unde au fost organizate secţii de vot la alegerile europarlamentare şi la referendum. O asemenea mobilizare masivă la alegeri nu a mai fost înregistrată de la alegerile pezidenţiale din 2014, când Klaus Iohannis l-a învins în turul 2 pe Victor Ponta.
Mai jos, imagini de la Consulatul României de la Roma, Italia:
Roma
Posted by Reset on Saturday, May 25, 2019