De ce nu se mai întorc românii din străinătate acasă? Un studiu RePatriot arată principalele motive

- Conținut sponsorizat -

Dorul de casă și de locurile natale din România e foarte mare pentru noi, românii plecați la muncă în străinătate, cu toate acestea foarte puțini dintre noi avem dorința reală și necondiționată de a ne întoarce în țară definitiv, fiindcă problemele cu care ne confruntăm în țară, de la corupție, birocrație și până la lipsa serviciilor medicale decente, ne descurajează prea mult.

Un studiu comandat de RePatriot și realizat de Open-I Research arată că principalele motive pentru care românii din străinătate nu se mai întorc în România sunt tocmai acestea: corupția, birocrația și sistemul sanitar din țară.

„Pentru a investi în ţara lor, românii au nevoie de încredere şi de oportunităţi, au nevoie de exemple de succes în care să se regăsească. Corupţia, birocraţia şi neîncrederea în clasa politico-administrativă sunt principalele bariere pentru repatrierea prin antreprenoriat. Încercăm să micşorăm aceste bariere prin puterea exemplului, prin platforma RePatriot, prin întâlniri directe în care lucrăm împreună umăr la umăr pentru a genera plusvaloare afacerilor noastre şi României”, a declarat Marius Bostan, iniţiatorul RePatriot.

Potrivit acestui studiu, 81% din din românii din diaspora care au fost intervievați au declarat că se vor întoarce în România doar atunci când corupția va fi eradicată și un alt factor important pentru întoarcerea în țară ar fi și îmbunătățirea sistemului sanitar. Pe de altă parte, 75% din românii intervievați consideră, de asemenea, că eliminarea birocrației din România ar fi un motiv foarte bun pentru întoarcerea lor acasă.

Un procentaj de 72% dintre cei plecați din țară au ținut să precizeze că apreciază mentalitatea diferită a celor din străinătate, precum și nivelul de trai ridicat iar un alt avantaj ar fi, conform unui procentaj de 68% din cei întrebați, condițiile mai bune din sistemul sanitar al țărilor în care au emigrat.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Emigrarea are și dezavantaje, însă, iar 72% din românii din străinătate consideră că lipsa celor dragi este pe primul loc în lista dezavantajelor, în timp ce 32% spun că sentimentul de dezrădăcinare ar fi pe primul loc. Un procentaj de 26% din românii din străinătate spun că lipsa interacțiunilor sociale este un dezavantaj la fel de mare în ceea ce privește emigrarea.

Conform datelor arătate în studiu, 15% din românii din diaspora recomandă țara noastră străinilor pentru potențialul de afaceri iar 71% o recomandă pentru potențialul turistic pe care România îl poate oferi.

Pentru planurile de viitor, 68% dintre românii stabiliți în Italia au declarat că-și doresc să se întoarcă în țară, în timp ce din Marea Britanie 63% dintre români au aceeași dorință. Din Franța, în schimb, procentajul celor care au în plan să se întoarcă în România în viitorul apropiat este de 61%, o diferență foarte mică între cele trei țări, în concluzie.

Deși foarte mulți români din străinătate vor să se întoarcă acasă de dorul persoanelor dragi care au rămas în urmă, 47% din cei intervievați spun, însă, că vor să revină în țară pentru „a face ceva pentru România”, scrie Wall-Street.ro referitor la același studiu. 39% din cei întrebați spun, în schimb, că vor să deschidă o afacere în România, de preferință în turism, agricultură sau sectorul imobiliar.

Și despre vot au fost întrebați românii din diaspora în cadrul acestui studiu iar 17% din cei întrebați au spus că vor vota, deși nu au votat până acum, în timp ce 10% nu vor să mai voteze deloc. 58% dintre noi, în schimb, au votat vor continua să voteze și pe viitor.

- Continuarea după publicitate -

Potrivit sursei citate, studiul a fost elaborat în luna august a acestui an și au fost intervievați 1.200 de români din străinătate.