Tot mai multe locuri de muncă pentru românii care vor să lucreze în străinătate. Însă spre deosebire de anii precedenţi, când cele mai multe joburi erau disponibile în Italia sau Spania, statele care caută acum personal pentru diverse poziţii – de la agricultori la ingineri mecanici sau chiar IT-işti – sunt Olanda, Letonia, Slovenia sau Norvegia. Aici se fac angajări prin intermediul reţelei europene Eures, contractele de muncă oferite de companii fiind pe perioadă determinată, între trei până la 12 luni.
După ce Spania şi Italia au absorbit foarte mulţi muncitori emigranţi, inclusiv români, în ultimii ani, au ajuns la o saturaţie
Puternic din urmă vin însă statele nordice, ale căror oferte financiare sunt bune, problema majoră în cazul acestora fiind bariera legată de limbă. „Nu au fost foarte mulţi români care să se înghesuie la locurile de muncă din aceste state – Olanda, Letonia, Slovenia – pentru că e greu să înveţi olandeză, norvegiană sau daneză. Şi limba slovacă e considerată o limbă exotică la noi. Însă şi aceste ţări au nevoie de forţă de muncă, în special calificată. Şi, contrar aşteptărilor, românii sunt percepuţi de angajatorii străini ca fiind serioşi comparativ cu alţi imigranţi. Cei care merg să lucreze în străinătate sunt românii adaptabili“, a explicat, pentru cotidianul Adevărul, Gabriel Chicioreanu, consultant în carieră.
Salarii de mii de euro pentru muncitorii români
Potrivit statisticilor Eures, cei mai mulţi dintre cei care îşi caută activ un loc de muncă în alt stat membru al Uniunii Europene sunt absolvenţi de studii universitare. Joburile oferite însă de companii sunt variate. De pildă, în Olanda sunt disponibile, la ora actuală, 426 de locuri de muncă pentru români: 110 sunt destinate manipulatorilor de marfă în depozit, 100 de posturi sunt pentru lucrătorii în seră, 30 de joburi sunt disponibile pentru lucrătorii în bucătărie, cinci posturi sunt pentru ingineri mecanici şi cinci pentru inginerii constructori.
Lefurile date de angajatorii olandezi variază, de la 2.000 de euro brut pe lună pentru un ajutor de bucătar până la 4.000 de euro brut lunar, pentru un inginer mecanic sau inginer constructor. La polul opus, cele mai mici salarii sunt oferite în agricultură, unde muncitorii primesc între 9,59 şi 10,76 de euro pe ora de lucru, conform anunţurilor publicate pe Eures. Salarii de 6.500 de euro brut pot obţine românii care candidează pentru posturile de ingineri programatori în Norvegia.
Înscrierea în baza de date EURES
Persoanele interesate să participe la selecţie, trebuie să se adreseze consilierilor Eures din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare. Înscrierea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: Copie C.I/B.I; CV în limba română; adeverinţă medicală cu menţiunea „Clinic sănătos”.
Mai multe informații, pe EURES – Portalul Mobilităţii Europene Pentru Ocuparea Forţei De Muncă.