Caserta: bărbat român moare strivit de TIR pe marginea șoselei

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român cu vârsta în jur de 40 de ani, a fost lovit mortal de un TIR pe via Casilina în zona localității Vairano Patenora din provincia Caserta, Campania.

Cauzele accidentului sunt încă incerte, bărbatul se deplasa pe jos, pe marginea șoselei, când a fost lovit în plin de un TIR în jurul orelor 20.00, ieri, 8 noiembrie.

Conducătorii vehicolelor din trafic care au fost martori la scena groaznică, au anunțat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au prezentat carabinierii și serviciul de ambulanță de la 118.

Aceștia au găsit bărbatul român încă în viață dar condițiile sale se prezentau ca fiind deosebit de grave, din acest motiv și considerând că rănitul nu putea fi transportat personalul sanitar a efectuat toate încercările de resuscitare direct acolo, la locul tragediei, pentru a nu se pierde niciun minut și a se profita de cea mai mică șansă de a salva pacientul. Dar tentativele medicilor de pe ambulanță de a-i salva viața au fost inutile, pentru bărbatul român accidentat nu s-a mai putut face nimic. După o oră de agonie a murit.

Pe român îl cunoșteau mulți la Vairano Scalo, împreună cu un alt bărbat, tot român și acesta se pare, obișnuiau să cerșească în zona bisericilor din Vairano și Marzanello, unde trecătorii și credincioșii erau obișnuiți să îi întâlnească și să îi ajute cu câte un euro.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pentru elucidarea cauzelor accidentului investighează carabinierii de la unitatea din Vairano Patenora, informează  ilmattino.it.