După decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, întrebările despre ce efect are imigrația asupra bunăstării cetățenilor britanici au fost tot mai multe, unul dintre dubiile cele mai mari fiind dacă străinii se pot integra în țara adoptivă.
Aceste întrebări și dubii, însă, nu le au doar britanicii, ci toate țările europene, printre care și Italia și chiar și România, gradul de toleranță față de imigranți fiind diferit de la o țară la alta, după cum a demonstrat un studiu creat de YouGov.co.uk, un institut de sondare din Marea Britanie.
La acest studiu au participat oameni din 12 țări Europene, care au fost întrebați cât de mult sunt de acord cu o serie de afirmații pozitive sau negative, una dintre aceste afirmații fiind:
”Sunt atât de mulți străini care trăiesc în țara mea, încât nici nu mă mai simt acasă”.
Scopul sondajului a fost acela de a descoperi care sunt țările cele mai probabile să cedeze presiunilor partidelor politice cu orientare populistă iar pe primul loc, între cele 12, se pare că se află chiar Italia, țară în care peste jumătate din cetățeni sunt ”anti-imigranți”. După Italia, Franța și Germani sunt țările în care peste 40% din oameni s-au săturat de imigranți, Marea Britanie fiind pe locul 5 iar România pe locul 10, în acest sondaj. Iată graficul complet al sondajului oferit de YouGov: