În timpul călătoriilor pe teritoriul Uniunii Europene sunteţi obligați să declaraţi în scris şi să prezentaţi autorităţilor vamale anumite bunuri aflate asupra dumneavoastră cum ar fi:
a) arme şi muniţii, materiale explozive, radioactive, nucleare, precum şi produse strategice prevăzute în legi speciale;
b) droguri sau substanţe psihotrope şi precursorii acestora, materiale biologice cu potenţial de contaminare în masă, medicamente care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, substanţe chimice esenţiale, precum şi produse şi substanţe toxice;
c) instrumentele de plată sub formă de numerar aflate asupra dumneavoastră, care sunt egale sau depăşesc echivalentul a 10.000 euro/persoană.
Dacă intenţionaţi să intraţi sau să ieşiti din UE cu 10.000 de euro sau mai mult, în numerar (sau echivalentul în alte monede), trebuie să declaraţi suma autorităţilor vamale, se menționează pe site-ul oficial al UE.
Prin instrumente de plată sub formă de numerar se înţelege:
- instrumente negociabile la purtător, inclusiv instrumente monetare la purtător, precum cecuri de călătorie, instrumente negociabile (inclusiv cecuri, bilete la ordin și mandate poștale), care sunt fie la purtător, andosate fără restricții, întocmite pe numele unui beneficiar fictiv, fie într-o astfel de formă încât proprietatea asupra acestora este transferată în momentul transmiterii, precum și instrumente incomplete (inclusiv cecuri, bilete la ordin și mandate poștale) semnate, dar cu numele beneficiarului omis;
- valută (bancnote și monede în circulație, ca mijloc de schimb).
Pentru declararea în scris solicitaţi agenţilor vamali formulare de declarare. Nedeclararea sau declararea eronată poate fi sancţionată contravenţional sau penal, după caz, bunurile nedeclarate fiind reţinute în vederea confiscării.
Alcool şi tutun
Când călătoriţi dintr-o ţară a UE în alta, puteţi transporta, conform site-ului oficial al Uniunii Europene, produse din tutun sau alcool pentru uz personal, dar nu le puteţi comercializa.
Potrivit legislaţiei UE, nu trebuie să dovediţi că bunurile sunt pentru uz personal, dacă transportaţi mai puţin de:
- 800 de ţigarete;
- 400 de ţigări de foi;
- 200 de trabucuri;
- 1 kg de tutun;
- 10 litri de băuturi spirtoase;
- 20 litri de vin alcoolizat;
- 90 de litri de vin (din care cel mult 60 de litri de vin spumos);
- 110 litri de bere.
Dacă transportaţi tutun sau alcool în cantităţi mai mari decât cele permise, este posibil să vi se ceară:
- să demonstraţi că sunt pentru uz personal;
- să faceţi dovada că le-aţi achiziţionat (chitanţă sau factură).
În cazul în care cantităţile de tutun sau alcool pe care le transportaţi rămân în limitele permise pentru uz personal, nu va trebui să plătiţi accize în statul membru în care mergeţi.
Reglementările nu se aplică în situaţia călătorilor sub 17 ani, aceştia neavând dreptul de a transporta alcool sau tutun. Când călătoriţi în interiorul Uniunii, nu se aplică conceptul de cumpărături fără taxe (duty-free).
Țările UE pot limita numărul de țigări pe care le puteți aduce cu dumneavoastră din alte state membre care nu aplică încă nivelul minim al accizelor. Această limită nu poate fi mai mică de 300 de țigarete. Pentru date exacte, contactați înainte de plecare autoritățile vamale din țara în care urmează să vă deplasați.
Transportul produselor de origine animală pentru consum personal
Nu există restricţii privind transportul produselor de origine animală în cazul în care călătoriţi în interiorul UE, având în vedere că toate statele membre ale Uniunii trebuie să respecte norme veterinare foarte stricte.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, teritoriul vamal al României a devenit parte integrantă din teritoriul vamal al Uniunii Europene, iar pentru mărfurile care au statut comunitar şi care fac obiectul unor livrări intracomunitare, nu se mai efectuează control vamal şi nu se mai întocmesc formalităţi vamale.
Totuşi, datorită faptului că produsele alimentare pot fi purtătoare ale unor germeni patogeni, ţinând seama de condiţiile în care sunt transportate precum şi faptul că în contextul actual au apărut şi evoluat unele boli transmisibile generatoare de epidemii, aceste categorii de produse pot constitui pe parcursul timpului, obiectul mai multor directive comunitare.
Așadar, anumite restricţii se pot aplica în situaţia în care apar focare localizate de boli la animale.
Dacă intraţi pe teritoriul UE din ţări aflate în afara spaţiului comunitar, nu puteţi transporta în bagaje carne sau produse lactate dacă acestea nu sunt însoţite de documente veterinare oficiale. Aceste măsuri sunt menite să prevină răspândirea în UE a unor boli grave în rândul animalelor.