Când ești obligat să-ți înmatriculezi mașina înscrisă în România într-o altă țară din UE pentru a circula legal

- Conținut sponsorizat -

Cum trebuie să procedați dacă aveți o mașină înmatriculată în România și vă mutați, temporar sau permanent, în strănătate? În funcție de perioada pe care o petreceți pe teritoriul unui stat străin, puteți fi obligat să vă reînmatriculați autoturismul, ca să puteți circula legal.

Dacă durata șederii în străinătate nu depășeste 6 luni

Dacă vă mențineți domiciliul permanent în țara de origine, România, iar durata șederii în altă țară din UE nu depășește 6 luni, nu sunteți obligat să vă înmatriculați mașina sau să plătiți vreo taxă de înmatriculare în țara gazdă. Mașina va rămâne înmatriculată în țara de reședință. S-ar putea totuși să trebuiască să plătiți alte taxe aferente utilizării mașinii în țara respectivă (taxe de circulație).

Dacă durata șederii nu depășește 6 luni, iar mașina nu este reînmatriculată în țara-gazdă, nu aveți voie să o închiriați sau să o împrumutați unui rezident al țării gazdă. Acesta vă poate conduce mașina doar dacă dumneavoastră sunteți unul din pasageri.

Nimic nu vă împiedică însă să le împrumutați mașina prietenilor sau membrilor de familie care vă vizitează, atâta timp cât aceștia nu sunt rezidenți ai țării în care locuiți temporar.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Dacă intenționați să stați în altă țară mai mult de 6 luni, ar trebui să vă schimbați, în mod normal, domiciliul permanent. În acest caz, sunteți obligat să vă înmatriculați mașina în țara respectivă, fără întârziere.

Dacă durata șederii în străinătate depășește 6 luni sau vă stabiliți acolo permanent

Dacă vă mutați în altă țară din UE (adică intenționați să stați acolo mai mult de 6 luni) și luați mașina cu dumneavoastră, va trebui să o reînmatriculați și să plătiți taxele și impozitele prevăzute de legislația din țara respectivă.

Trebuie să vă înmatriculați mașina cât mai repede posibil și, în orice caz, în maximum 6 luni de la data sosirii.

Legislația europeană, aplicabilă în toate statele membre UE, stabilește totuși și câteva excepții

- Continuarea după publicitate -

Astfel, sunteți scutiți de obligativitatea reînmatriculării autovehiculelor dacă:

  • v-ați mutat în Italia pentru studii. Acest drept încetează în momentul în care nu mai sunteți înscris într-o instituție de învățământ din România sau dacă începeți să lucrați pe durata studiilor;
  • sunteți considerați lucrători transfrontalieri (adică locuiți în România, dar lucrați în Italia și vă întoarceți acasă cel puțin o dată pe săptămână);
  • sunteți considerați lucrători transfrontalieri independenți (adică locuiți în România, dar aveți o firmă care activează în străinătate). Nu e nevoie de reînmatricularea autovehiculului dacă acesta este cumpărat pe respectiva firmă și dacă este utilizat în străinătate în principal în interes de serviciu.

Sursa: europa.eu